4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateElena Udrea, la DNA pentru prelungirea controlului judiciar (surse)

Elena Udrea, la DNA pentru prelungirea controlului judiciar (surse)

Fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea s-a prezentat, vineri, la Direcția Națională Anticorupție, în dosarul privind finanțarea ilegală a campaniei electorale pentru alegerile locale din 2012, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, ea a fost chemată pentru ca procurorii să-i aducă la cunoștință prelungirea controlului judiciar în respectivul dosar.

Și Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii, a fost audiat vineri la DNA, în calitate de martor, în dosarul privind finanțarea ilegală a campaniei electorale pentru alegerile locale din 2012.

„Am fost invitat în calitate de martor într-o chestiune în care nu am informații și anume finanțarea campaniei de la localele din 2012. (…) Este vorba de campania mea la Sectorul 1 pentru primărie. (…) Am spus că nu am avut niciun fel de tangență cu finanțarea campaniei, nici nu știu cine a fost mandatarul financiar. (…) Nu mi-a fost comunicată nicio suspiciune, ci doar am fost întrebat ce știu și am spus ce știu”, a precizat Paleologu.

El a explicat că este vorba despre dosarul în care e vizată Elena Udrea și a menționat că, încă din anul 2008, a semnalat problema legată de modalitatea de finanțare a campaniilor electorale.

„Este vorba de dosarul doamnei Udrea, dar concret nu știu precis cine și ce a finanțat. În mod normal e Organizația sectorului 1, dar PDL în București era organizat în filiale de sector plus organizația pe Capitală. (…) Cred că se investighează cultura finanțărilor ciudate ale tuturor partidelor, pentru că este evident că până la ultima rundă de alegeri a fost o imensă problemă legată de costurile campaniilor electorale și este o problemă pe care, dacă aveți memorie bună, eu am semnalat-o încă din 2008”, a subliniat Paleologu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS