4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCCR: Legea de modificare și completare a OG 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, neconstituțională

CCR: Legea de modificare și completare a OG 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, neconstituțională

Dispozițiile legii pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile sunt neconstituționale, a decis marți, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională a României (CCR).

„În argumentarea acestei soluții, Curtea a reținut că au fost nesocotite prevederile art.76 alin.(1) din Constituție, legea criticată fiind adoptată ca lege ordinară, deși ar fi trebuit să aibă caracter organic, întrucât reglementează concesiunea, subconcesiunea și închirierea bunurilor proprietate publică, operațiuni juridice care, potrivit art.136 alin.(4) din Constituție, trebuie realizate în condițiile legii organice și, totodată, introduce Consiliul de supraveghere în domeniul naval, afectând modul originar de înființare a Consiliului Concurenței, autoritate administrativă autonomă, care, potrivit art.117 alin.(3) din Constituție, se înființează prin lege organică”, se precizează într-un comunicat al CCR, potrivit Agerpres.

Conform aceleiași surse, CCR a constatat și încălcarea dispozițiilor art. 75 alin. (5) din Constituție, având în vedere că pentru prevederile referitoare la Consiliul de supraveghere în domeniul naval legea adoptată de Camera Deputaților ar fi trebuit să fie întoarsă la Senat, Camera decizională cu privire la acestea, pentru a decide definitiv în procedură de urgență numai cu privire la aceste dispoziții.

De asemenea, CCR a constatat că au fost încălcate prevederile art. 61 alin .(2) din Constituție, care consacră principiul bicameralismului parlamentar.

„Astfel, diferențele semnificative între forma respinsă de Senat și cea adoptată de Camera Deputaților denotă existența unei viziuni radical diferite a Camerei decizionale față de Camera de reflecție asupra anumitor elemente de substanță ale legii. Ca urmare a intervenției Camerei Deputaților asupra formei pe care Senatul a luat-o în discuție, a fost reamenajată viziunea legislativă asupra unor concepte, reguli și principii aplicabile domeniului navigației maritime și fluviale, printre acestea numărându-se înființarea Consiliului de supraveghere în domeniul naval, structură care nu figura în forma supusă Senatului spre dezbatere și aprobare, dar care a fost introdusă printr-un amendament adoptat de Camera Deputaților”, se mai arată în comunicat.

Decizia este definitivă și general obligatorie și va fi comunicată președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și prim-ministrului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS