Ministrul Educației, Pavel Năstase, a anunțat marți că a semnat trei ordine care reglementează problema manualelor și programelor școlare, care vor fi publicate în Monitorul Oficial în această zi, informează Agerpres. Este vorba despre un ordin referitor la înnoirea stocurilor de manuale existente, unul privind tipărirea noilor manuale de clasa a V-a și un altul legat de programele școlare.
„În primul rând vorbim despre manualele școlare care sunt deja folosite în momentul de față și aici aș dori să fac o mică paranteză — manualele școlare se găsesc într-un proces de reînnoire și s-au produs deja manuale școlare pentru clasele I-IV și acum suntem la manualele școlare pentru clasa a V-a. Vorbim despre manualele existente, pentru care trebuie să reîntregim stocurile respective, adică să achiziționăm în plus față de ceea ce a fost în anii precedenți. Asta înseamnă clasele I-IV și clasele VI-XII. Pentru clasa a V-a vorbim despre programe școlare noi și manuale noi. Am reușit într-un timp record să producem programe școlare pentru tot gimnaziul. Față de anii precedenți, am introdus în plus încă două verificări finale asupra acestor programe”, a afirmat demnitarul într-o conferință de presă.
El a spus că a solicitat și sprijinul Academiei Române în ceea ce privește programele școlare.
Năstase a precizat că în ceea ce privește manualele școlare a convenit împreună cu editorii să se reducă perioada de depunere a ofertelor de la 6 luni la 100 de zile.
Secretarul de stat Gabriel Liviu Ispas a afirmat, la rândul său, că pentru prima oară în ultimii 15 ani se poate discuta despre „o adevărată liberalizare” a pieței manualelor pentru clasa a V-a.
„Ministerul Educației, prin Centrul Național de Evaluare și Examinare, nu va mai selecta un număr limitat de manuale. Toate manualele care îndeplinesc criteriile de calitate — și anume minimum 85% din punctaj — și respectiv îndeplinesc un punctaj total de 77 din 100 vor fi selectate urmând ca profesorii să poată decide în cunoștință de cauză ce manual vor avea la catedră. Au fost înlocuite și îmbunătățite criteriile de selecție calitativă”, a mai spus secretarul de stat.