4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateINHGA: Debitul Dunării, în creștere în următoarele șapte zile, până la 8.600 mc/s

INHGA: Debitul Dunării, în creștere în următoarele șapte zile, până la 8.600 mc/s

Debitul fluviului Dunărea va fi în creștere în următoarele șapte zile, până la 8.600 mc/secundă, peste media multianuală a lunii martie, potrivit prognozei hidrometeorologice publicată de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).

Astfel, până în data de 18 martie, cotele apelor Dunării, la intrarea în țară pe secțiunea Baziaș, vor fi în creștere până la valoarea de 8.600 mc/s, situându-se peste media multianuală a lunii martie (6.700 mc/s). De asemenea, în aval de Porțile de Fier nivelurile vor fi, în general, în creștere.

Pe de altă parte, prognoza hidrologică de medie durată pentru râurile din România, în perioada 12 martie, ora 7:00 — 18 martie, ora 7:00, arată că debitele zilnice vor fi în creștere pe râurile din sudul și estul țării în prima parte a intervalului de prognoză, ca urmare a precipitațiilor în curs, a celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării. Pe celelalte râuri, debitele vor fi relativ staționare.

Potrivit INHGA, creșteri de niveluri și debite mai semnificative cu posibile depășiri ale Cotelor de Atenție se pot înregistra pe râurile din bazinul Jijiei. „În partea a doua a intervalului, debitele medii zilnice vor fi în general în scădere, exceptând cursurile mijlocii și inferioare ale râurilor mari din jumătatea de est a țării, unde vor fi în creștere datorită propagării”, se arată în prognoza realizată de hidrologi.

În plus, formațiunile de gheață prezente, izolat, în bazinele superioare ale Bistriței și Trotușului vor fi în restrângere, diminuare și eliminare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS