4.5 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCamera Deputaţilor a declarat o nouă sărbătoare naţională

Camera Deputaţilor a declarat o nouă sărbătoare naţională

Camera Deputaţilor a decis, marţi, ca ziua de 27 martie să fie declarată Ziua Unirii Basarabiei cu România, sărbătoare naţională. Potrivit Mediafax, iniţiatorul proiectului este deputatul PMP Eugen Tomac.

“Guvernul României şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale iau măsurile necesare pentru ca, în data de 27 martie, drapelul României să fie arborat în conformitate cu prevederile Legii nr 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de căre autorităţile şi instituţiile publice”, potrivit Legii privind declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională.

Ziua Unirii Basarabiei cu România va putea fi marcată de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale, muzee, reprezentanţele României în străinătate, prin organizarea de evenimente şi manifestări publice şi cultural-ştiinţifice dedicate acestei sărbători.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS