Numărul cazurilor de rujeolă înregistrate în Italia de la începutul acestui an se apropie deja de totalul celor raportate în 2016, se îngrijorează Ministerul Sănătății din această țară, care acuză opoziția unora dintre părinți față de vaccin, relatează vineri France Presse, citată de Agerpres.
În timp ce anul trecut au fost înregistrate 844 de cazuri, până în acest moment în 2017 au fost raportate deja peste 700 de cazuri, mai mult decât triplul din acceași perioadă a anului trecut. Majoritatea pacienților sunt adulți tineri (15-39 ani) și cele mai multe cazuri au fost înregistrate în regiunile Torino, Roma, Milano și Florența.
Potrivit ministerului, virusul se răspândește la persoanele nevaccinate, „în mare măsură din cauza numărului tot mai mare de părinți care refuză vaccinarea, în pofida dovezilor științifice” ale utilității sale și a eforturilor autorităților publice de a facilita accesul la acest vaccin care este gratuit, dar nu obligatoriu.
După ce a depășit 90%, rata copiilor de doi ani vaccinați a scăzut la 85,3% în 2015, în timp ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă un prag de 95% pentru a împiedica propagarea acestui virus foarte contagios.
În general benignă, rujeola poate provoca complicații adesea mortale. În timpul ultimei epidemii majore, în 2002, Italia a înregistrat 15 decese la 18.000 de cazuri.
Potrivit Centrului european de prevenire și control al bolilor (ECDC), Italia este una dintre cele șase state ale Uniunii Europene unde boala se transmite endemic, alături de Belgia, Franța, Germania, Polonia și România.