Doi alpinişti din Craiova au pornit, sâmbătă seară, pe un traseu de căţărare în Munţii Retezat, dar nu au mai revenit la cabană, iar salvamontiştii plecaţi în căutarea lor s-au întors din drum din cauza vremii nefavorabile.
Salvamontiştii sunt pregătiţi să pornească din nou în căutarea celor doi imediat ce condiţiile meteorologice vor permite acest lucru. Şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, a declarat, duminică, pentru Gazeta de Sud că doi alpinişti din Craiova s-au rătăcit în Munţii Retezat.
“Este vorba de doi barbați din Craiova care practicau alpinismul, unul de aproximativ 30 de ani şi celălalt de aproximativ 40 de ani. S-a vehiculat că este vorba de alpiniști profesioniști, însă nu știm acest lucru, mai degrabă este vorba de două persoane pasionate de alipinism. Am pornit în căutarea celor doi la ora 04.30 azi dimineață, însă la ora 12.00 din cauza vremii am fost nevoiți să întrerurem căutarile. Ninge foarte rău, este pericol de avalanșă, este vânt puternic cu peste 100 de kilometri la oră, vizibilitatea este sub doi metri. Sperăm ca vremea să ne permită ca în scurt timp să reluăm căutările. Am pornit de dimineață cu o echipă formată din șapte salvatori, o să o suplimentăm cu încă opt. Avem alături de noi și jandarmii. În acest moment, salvatorii își schimbă hainele, se încălzesc pentru a pleca în scurt timp în căutarea tinerilor. Sperăm că s-au retras în refugiul Bucura. Zăpada este foarte mare, ajunge dincolo de brâu”, a precizat pentru Gazeta de Sud Ovidiu Bodean, șef Serviciu Salvamont Hunedoara.
Cei doi alpinişti şi-au lăsat telefoanele mobile la cabana de unde au pornit pe traseu şi nu pot fi contactaţi. Salvamontiştii sunt pregătiţi să pornească din nou în căutarea celor doi imediat ce condiţiile meteorologice vor permite acest lucru.
UPDATE: „Operațiunile de căutare a celor doi turiști, rătăciți în Masivul Retezat, vor fi reluate când vremea va permite. Încă de la primele ore ale dimineții o echipă mixtă alcătuită din 7 salvamontiști și 9 jandarmi s-a deplasat pe traseul dintre cabana Gențiana și Vârful Bucura, în Masivul Retezat, acolo unde se presupune că doi turiști care intenționau să facă escaladă au dispărut. Cei doi turiști căutați au între 30 și 40 ani, sunt din municipiul Craiova și au venit alături de alți prieteni în Retezat, fiind cazați la cabana Gențiana. Din cauza vremii extrem de dificile cu viscol și vizibilitate redusă sub 10 metri, jandarmii au revenit de pe traseele montane la cabana Gențiana, iar echipa Salvamont Hunedoara s-a regrupat la cabana Pietrele urmând ca, imediat ce vremea va permite, salvatorii să reia acțiunea. Acțiunea se va relua doar în condiții sigure pentru salvatori, mai exact, vreme potrivită pentru operațiunile de căutare-salvare, sub coordonarea salvatorilori montani din cadrul Serviciului Salvamont Hunedoara. Mai mult, traseul pe care salvatorii trebuie să înainteze se află, în urma căderilor de zăpadă, într-o zonă unde există pericol iminent de avalanșă.Totodată, a fost solicitat sprijin aerian la Inspectoratul General de Aviație al MAI. Deocamdată, căutarea aeriană este exclusă, tot din cauza vremii”, se precizează în comunicatul Centrului județean de comunicare și informare publică HUNEDOARA.
UPDATE: Ora 16:38 – maior Nicolae Răducu, purtător de cuvânt Inspectoratul de Jandarmi Județean Decebal – Hunedoara:”Căutările sunt în continuare oprite. Nouă jandarmi s-au regrupat, așteptăm alte întăriri. Pentru cei care au văzut secundele filmate de noi în operațiunea de căutare înțeleg cât de grea este misiunea. Imaginile vorbesc de la sine. Din păcate, am primit o informare meteo de vreme extremă, vânt puternic, viscol. Dacă vizibilitatea ne va permite vom începe căutările. Cel mai mare pericol este cel de avalanșă. Acțiunea este condusă de salvamontiștii hunedoreni. Prietenii celor dispăruți au coborât de pe munte, sunt în siguranță. Este vorba de cinci tineri”.