4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoi alpiniști craioveni, dispăruți în Munții Retezat

Doi alpiniști craioveni, dispăruți în Munții Retezat

Doi alpinişti din Craiova sunt daţi dispăruţi după ce au plecat sâmbătă de la refugiul Genţiana din Munții Retezat spre zona „Pereţii Bucurei“.

Cei doi craioveni căutați au 30, respectiv 40 de ani. Din câte se pare, aceştia doreau să se caţere pe un traseu omologat şi nu s-au mai întors la refugiul unde erau găzduiţi. Salvamontiştii au oprit căutările începute ieri, din cauza viscolului și a vizibilității reduse. Șeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, a declarat pentru Gazeta de Sud că alpiniştii dispăruţi fac parte dintr-un grup mai mare, format din șapte tineri, care a venit în Retezat la sfârşitul săptămânii trecute. Colegii lor au încercat să-i găsească sâmbătă seară şi au plecat spre zona de căţărare, dar au fost nevoiţi să renunţe din cauza viscolului şi întunericului. „În zonă, vântul suflă cu aproape 100 km/oră, ninge foarte tare, iar ceața este extrem de densă. Din acest motiv, echipa de salvare a fost nevoită să se retragă la refugiul Gențiana, până când vremea se va mai potoli. Avem trei echipaje deja formate, care au ajuns în refugii diferite. Din păcate, ceața, vizibilitatea extrem de redusă și viscolul nu ne permit să demarăm căutările în această seară (duminică seara – n.r.). Alături de noi se află și un echipaj al Jandarmeriei. Sperăm ca acești doi alpinişti să se fi adăpostit în refugiul Bucura. Atenționările de vreme rea continuă, sperăm însă ca mâine dimineață (astăzi – n.r) vizibilitatea să ne permit să pornim în căutarea lor“, a spus Ovidiu Bodean, şeful Serviciului Judeţean Salvamont Hunedoara.

Prietenii celor dispăruți au coborât de pe munte, sunt în siguranță

Salvamontiştii spun că va fi dificil de traversat şaua către refugiul Bucura pentru că în zonă e zăpadă proaspătă şi pericol mare de avalanşă. Echipele de salvare iau în calcul mai multe variante, sperând că alpiniştii au reuşit să-şi construiască un bivuac sub o stâncă mai mare sau au reuşit să se retragă la refugiul Bucura pentru a se adăposti. „Căutările sunt în continuare oprite. Nouă jandarmi s-au regrupat, așteptăm alte întăriri. Cei care au văzut secundele filmate de noi în operațiunea de căutare înțeleg cât de grea este misiunea. Imaginile vorbesc de la sine. Din păcate, am primit o nouă informare meteo de vreme extremă, vânt puternic, viscol. Atunci când vizibilitatea ne va permite, vom începe căutările. Acțiunea este condusă de salvamontiștii hunedoreni. Prietenii celor dispăruți au coborât de pe munte, sunt în siguranță. Este vorba de cinci tineri, toți din Craiova. Totodată, a fost solicitat sprijin aerian la Inspectoratul General de Aviație al MAI. Deocamdată, căutarea aeriană este exclusă, tot din cauza vremii. Jandarmii au revenit de pe traseele montane la cabana Gențiana, iar echipa Salvamont Hunedoara s-a regrupat la cabana Pietrele, urmând ca, imediat ce vremea va permite, salvatorii să reia acțiunea“, a spus maiorul Nicolae Răducu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Decebal“ – Hunedoara.

Vârful Bucura, înalt de peste 2.400 de metri

Bucura, sau Bucura I, este un vârf muntos situat în Munții Retezat, ce are o altitudine de 2.433 de metri. Accesul pe acest vârf se poate face dinspre Vârful Retezat, dinspre Curmătura Bucurei sau dinspre Poarta Bucurei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS