2.3 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConvorbire telefonică între preşedintele Klaus Iohannis şi premierul britanic Theresa May

Convorbire telefonică între preşedintele Klaus Iohannis şi premierul britanic Theresa May

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut joi, o convorbire telefonică cu Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Theresa May, anunţă într-un comunicat Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele României a condamnat în termeni fermi atacul terorist care a avut loc ieri la Londra, lângă Parlament, simbolul democrației britanice, și a exprimat solidaritatea deplină a României și a poporului român cu Regatul Unit. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, totodată, în numele său şi al României, condoleanțe familiilor victimelor și urări de însănătoșire grabnică celor răniți.
A fost discutată, de asemenea, situația celor doi cetățeni români răniți în atacul de ieri, Prim-ministrul britanic exprimând regretele sale puternice pentru rănirea lor şi speranţa că starea de sănătate a acestora, mai ales a cetăţenei române aflate încă în stare critică, se va ameliora.
Preşedintele României a transmis sprijinul deplin al României pentru continuarea luptei împotriva terorismului, evocând preocuparea pentru creşterea în amplitudine şi frecvenţă a fenomenului terorist, precum şi a gradului său de impredictibilitate.
În context, pronunțându-se ferm pentru intensificarea eforturilor comune de prevenire, descurajare și pedepsire a acestui fenomen reprobabil, Preşedintele Klaus Iohannis a amintit iniţiativa de creare a unei Curți internaționale împotriva terorismului, lansată în comun de România și Spania.
În spiritul Parteneriatului Strategic care leagă cele două țări, preşedintele României a accentuat necesitatea intensificării și eficientizării cooperării bilaterale în sfera securității, inclusiv pe dimensiunea de contraterorism.
De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a menţionat că aşteaptă cu deosebită plăcere vizita oficială pe care Alteţa Sa Regală Prinţul de Wales o va efectua în România în cursul săptămânii viitoare, care va constitui un reper important în istoria relaţiilor bilaterale de Parteneriat Strategic dintre cele două state.
Totodată, în urma atacului care a avut loc ieri la Londra, preşedintele României a semnat astăzi o scrisoare de condoleanţe către Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS