Rata creditelor neperformante a crescut cu 0,29 puncte procentuale, la 9,75%, în ianuarie, reiese din datele Băncii Naționale a României (BNR), notează Agerpres. Față de nivelul din ianuarie 2016, nivelul este mai mic cu 3,71 puncte procentuale.
Liviu Voinea, viceguvernatorul BNR, a declarat că Banca Centrală și-a propus o țintă de 6% a creditelor neperformante în acest an.
„Creditele neperformante au continuat să se reducă. În acest an există ținta de 6% cu creditele neperformante, adică de a ajunge la media europeană. Suntem, în schimb, peste media europeană în ce privește gradul de acoperire cu provizioane al acestor credite. Din perspectiva bugetului România nu ar trebui să folosească bani publici pentru sectorul bancar în acești ani, începând cu 2009“, a spus Voinea.
Numărul persoanelor fizice înregistrate la Biroul de Credit cu restanțe mai mari de 30 de zile la bănci și instituții financiare nebancare a crescut cu 13.029, la 648.873 în ianuarie, față de nivelul din decembrie, fiind a treia lună consecutivă de creștere, se arată în datele Băncii Naționale a României.
În ceea ce privește valoarea restanțelor, acestea se ridicau, în ianuarie, la 8,08 miliarde lei, în creștere cu 1% comparativ cu luna anterioară, din care peste 3 miliarde lei erau în moneda națională, 3,45 miliarde lei echivalent în euro, 1,58 miliarde lei echivalent în alte valute și 45,5 milioane lei echivalent în dolari.
În funcție de categoria de întârziere, restanțele mai mari de 90 de zile reprezentau peste 4,5 miliarde lei. De asemenea, statistica BNR relevă faptul că existau restanțe de 62,9 milioane lei, cu o întârziere de 61 – 90 de zile, respectiv de 38,7 milioane lei, între 31- 60 de zile.
Valoarea totală a creditelor scoase în afara bilanțului depășea 1,5 miliarde de lei, iar 1,97 miliarde de lei – la colectare.