-1.1 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIohannis semnează luni decretele pentru numirea noilor miniștri

Iohannis semnează luni decretele pentru numirea noilor miniștri

Președintele Klaus Iohannis va semna luni decretele privind numirea noilor miniștri de la Mediu și pentru Relația cu Parlamentul, informează Agerpres. „Ceremonia de învestitură va avea loc luni, la ora 17,00. Tot luni vor fi semnate decretele de către președintele României”, a anunțat vineri Administrația Prezidențială.

Conducerea ALDE a propus-o pentru funcția de ministru al Mediului și viceprim-ministru pe Grațiela Gavrilescu, în prezent ministru pentru Relația cu Parlamentul. Pentru funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul, Biroul Politic Central al partidului l-a nominalizat pe liderul grupului senatorilor ALDE, Viorel Ilie.

Schimbările din Guvern au apărut după ce, duminica trecută, Biroul Politic Central al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) a decis retragerea sprijinului politic pentru copreședintele formațiunii Daniel Constantin, vicepremier și ministru al Mediului.

Luni, premierul Sorin Grindeanu a afirmat că a discutat cu președintele Klaus Iohannis în privința noilor propuneri de miniștri, precizând că așteaptă decizia șefului statului.

Ulterior, premierul a anunțat că l-a revocat din funcție pe Daniel Constantin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS