4.5 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCanada va recunoaşte studiile specialiştilor români - noul acord economic şi comercial CETA

Canada va recunoaşte studiile specialiştilor români – noul acord economic şi comercial CETA

Noul acord economic şi comercial dintre Uniunea Europeană şi Canada (CETA) va permite specialiştilor români să profeseze în statul nord-american, unde le vor fi recunoscute studiile, a declarat, marţi, ambasadorul Canadei la Bucureşti, Kevin Hamilton, într-o conferinţă pe această temă, organizată în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României.

„Tratatul este realizat într-o asemenea manieră încât va facilita accesul specialiştilor din UE pe piaţa muncii din Canada. Atât specialiştii canadieni, cât şi cei români, vor avea studiile recunoscute reciproc, o situaţie de care vor beneficia companiile din ambele ţări care exportă echipamente sau din sectoarele IT, telecom sau software. În plus, acest lucru poate fi benefic pentru întreprinderile mici şi mijlocii care nu îşi permit să angajeze personal în Canada şi trebuie să furnizeze servicii direct din România. CETA va facilita transferul de personal de cealaltă parte a Atlanticului şi va permite companiilor să trimită personal pentru mentenanţa echipamentelor şi creează un cadrul pentru recunoaşterea calificărilor profesionale din sectoare precum arhitectura sau contabilitatea”, a spus ambasadorul, citat de economica.net.

El a arătat că, odată cu acordul CETA, companiile româneşti vor putea avea acces la licitaţiile organizate de autorităţile canadiene, atât la nivel federal, provincial, precum şi la nivel municipal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS