4 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBărbatul care l-a bătut pe medicul de la Spitalul "Marie Curie", cercetat sub control judiciar

Bărbatul care l-a bătut pe medicul de la Spitalul „Marie Curie”, cercetat sub control judiciar

Bărbatul care l-a agresat pe medicul de la Spitalul „Marie Curie” a fost reţinut, acesta fiind totodată şi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, care a dispus continuarea cercetărilor, cu persoana sub control judiciar. „În data de 4 aprilie 2017, un bărbat în vârstă de 36 de ani, a fost reţinut de către poliţiştii Secţiei 16, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe. În fapt, bărbatul a fost reţinut pentru exercitarea unor violenţe asupra unui medic aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Agresiunea a avut loc pe fondul unor reproşuri pe care bărbatul le-a adus medicului cu privire la starea de sănătate a copilului său. La aceeaşi dată, cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, care a dispus continuarea cercetărilor, cu persoana sub control judiciar”, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), scrie Mediafax.

Bărbatul l-a agresat pe medicul pediatru care se ocupa de copilul său, internat la Spitalul „Marie Curie” din Capitală. „În cursul după amiezii, ieri (marţi-n.r.), după prânz, o familie a unui copil internat de 24 de ore, cu o afecţiune respiratorie uşoară, au intrat în cabinetul medicului în timp ce el era aşezat şi încerca să vorbească cu ei, au început să prolifereze nişte cuvinte injurioase după care s-au repezit asupra lui cu palmele şi cu pumnii şi l-au agresat de maniera în care l-au umplut de vănătăi, de echimoze, i-au rupt buza. Mai mult, l-au agresat şi la un ochi, ochiul era sângerând, motiv pentru care sigur că, după ce s-a încheiat acest episod, doctorul a mers la institutul medico-legal pentru a obţine un certificat în acest sens şi a fost sfăuit să facă un examen de rezonanţă magnetică pentru eventuale leziuni intra-oculare sau craniene”, a declarat, pentru MEDIAFAX, dr. Mihaela Bălgrădean , şefa Clinicii Pediatrie a Spitalului „Marie Curie”.

Şefa Clinicii Pediatrie a Spitalului „Marie Curie” a precizat că probabil bărbatul a fost nemulţumit de diagnosticul pus copilului său.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS