4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCele mai rare și bine plătite joburi din România

Cele mai rare și bine plătite joburi din România

Controlorul de trafic aerian este unul dintre cele mai bine plătite joburi, care nu necesită absolvirea unei facultăţi, salariul începând de la aproape 20.000 de lei şi ajungând la 30.000 de lei, potrivit unui raport al companiei de externalizare a serviciilor de resurse umane, Smartree.

În topul meseriilor care nu necesită o diplomă de licenţă se află cele de controlor de trafic aerian, sudor argon, macaragiu, alpinist utilitar, grefier sau somelier.

„Chiar dacă nu este necesar să ai studii superioare, acestea sunt totuşi meserii speciale, care presupun anumite cursuri şi calificări. Pentru a ajunge controlor de trafic aerian, în afara examenului de admitere, unul foarte strict, urmează o perioadă de formare profesională, specifică acestui domeniu. De asemenea, calificările de macaragiu şi sudor sunt dobândite în urma absolvirii unor şcoli profesionale, iar pentru cele de grefieri şi somelieri, sunt organizate cursuri de formare profesională specifice”, a spus Raluca Peneş, coordonator de resurse umane al Smartree.

Macaragii, sudorii specializaţi în argon şi alpiniştii utilitari câştigă, în medie, între 3.000 şi 3.500 lei net/lună. Somelierii, în funcţie de competenţe şi nivelul de experienţă, pot câştiga în medie 4.500 lei net/lună, iar salariul unui grefier poate urca până la 4.000 lei net/lună.

Meseriile de macaragiu şi sudor sunt tot mai rar întâlnite, deoarece există un deficit acut de personal calificat în aceste domenii, foarte mulţi dintre cei ce deţin astfel de aptitudini îndreptându-se către joburi în alte ţări, adaugă Raluca Peneş.În topul meseriilor rare, unde este necesară absolvirea unei facultăţi, se află cele de inginer topograf, inginer tehnician aparatură medicală, monitor studii clinice, inginer geodez şi actuar. „Unele dintre aceste meserii sunt rare prin natura lor, piaţa locurilor de muncă fiind una nu foarte ofertantă, aşa cum este cazul inginerilor în topografie sau a celor geodezi. Însă, în cazul joburilor de actuar, piaţa se confruntă cu o lipsă de specialişti”, a declarat Raluca Peneş.

Salariul inginerilor specializaţi în topografie, geodezie şi aparatură medicală poate să înceapă de la 2.500 lei net/lună, actuarii pot câştiga un minimum de 3.000 lei net/lună. De asemenea, un job rar şi bine plătit este cel de monitor studii clinice, unde salariul mediu ajunge în jurul a 6.000 lei net/lună.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS