Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, vizitează astăzi România. Frans Timmermans se va întâlni cu preşedintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, urmând ca oficialul să discute cu membrii comisiilor juridice şi pentru afaceri europene din Parlamentul României, scrie Mediafax.
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene va discuta şi cu prim-ministrul României, Sorin Grindeanu, cu ministrul justiţiei, Tudorel Toader, şi cu ministrul afacerilor interne, Carmen Dan. Timmermans va discuta şi cu liderii partidelor parlamentare, precum şi cu partenerii Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) din domeniul justiţiei. Timmermans va dialoga cu cetăţenii, la sfârşitul vizite sale, la Muzeul Naţional de Artă, pe teme legate de Cartea albă privind viitorul Europei, aniversarea a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma şi a zece ani de la aderarea României la UE, informează Comisia Europeană.
Prim vicepreşedintele Comisiei Europene a declarat, pe Twitter, la începutul lunii februarie, în contextul protestelor generate de adotarea OUG 13 privind modificarea Codurilor penale, că Executivul UE este la dispoziţia autorităţilor române, pentru a coopera şi cere din nou continuarea luptei împotriva corupţiei.Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a susţinut, într-o conferinţă de presă, că urmăreşte cu atenţie ce se întâmplă în Parlamentul din România şi a subliniat că Executivul UE nu ţine de cont de orientările politice în actuala situaţie din ţara noastră, ci vrea să ajute la eliminarea corupţiei endemice.