Comisia Europeană va trimite în judecată România pentru că statul român nu a revizuit activităţile de gestionare a deşeurilor şi nu a adoptat planul naţional în acest domeniu, nici programul de prevenire a acumulării deşeurilor, în conformitate cu obiectivele Uniunii Europene, potrivit unui comunicat de presă al site-ului organului executiv al Blocului comunitar.
Această revizuire ar fi trebuit să aibă loc cel târziu până în 2013. Comisia a iniţiat procedura privind încălcarea dreptului comunitar în septembrie 2015 şi a transmis României un aviz motivat în mai 2016, cerând autorităţilor să adopte cu promptitudine măsurile fundamentale impuse de legislaţia europeană privind deşeurile.
Comisia a verificat respectarea acestor obligaţii în cazul tuturor statelor membre şi a trimis în judecată Belgia, Cipru, Croaţia, Italia, Franţa, Spania şi Slovenia.
Directiva privind deşeurile vizează protejarea mediului şi a sănătăţii umane prin prevenirea sau reducerea impactului negativ al producerii şi gestionării deşeurilor, prin diminuarea impactului global al utilizării resurselor şi îmbunătăţirea eficienţei unei astfel de utilizări.
România este unul dintre statele membre ale UE cu cele mai slabe performanţe în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor municipale solide.
Există numeroase modalităţi de eliminare a deşeurilor. Îngroparea acestora în sol, cunoscută sub denumirea de „depozitare“, este metoda cel mai puţin durabilă din punct de vedere ecologic, şi ar trebui să fie menţinută doar la minimul absolut necesar. Directiva privind depozitele de deşeuri stabileşte standarde pentru protecţia sănătăţii umane şi a mediului, în special a apelor de suprafaţă, a apelor subterane, a solului şi a aerului, împotriva efectelor negative cauzate de colectarea, transportul, depozitarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor.
Ministerul Mediului: Aşteptăm înştiinţarea oficială a Curţii Europene de Justiţie ca să pregătim apărarea
Ministerul Mediului aşteaptă o înştiinţare oficială din partea Curţii Europene de Justiţie pentru a putea pregăti apărarea României în cauza în care Comisia Europeană a anunţat că va trimite în judecată statul român pentru că nu a adoptat măsuri în domeniul deşeurilor.
„Aşteptăm înştiinţarea oficială a Curţii Europene de Justiţie pentru a putea pregăti apărarea României în această cauză“, a transmis joi Biroul de Presă al Ministerului Mediului, la solicitarea agenţiei de presă Mediafax.