Reprezentantele Doljului de la Liga a III-a, seria 3, CS Universitatea II Craiova și CSO Filiași, nu au o misiune ușoară în etapa a 25-a.
„Satelitul“ grupării din Bănie întâlnește vineri, de la ora 17.00, pe stadionul „Extensiv“, pe Sporting Roșiori, iar rezultatele nefaste din ultima vreme îi obligă pe elevii lui Corneliu Papură și Mugur Gușatu să joace doar la victorie. Confruntarea va fi arbitrată de Bogdan Neculcea (Bucureşti), ajutat de Nicușor Marin (Suseni) și Marius Bărbulescu (Bucureşti). Observatori au fost desemnați Elena Mușetoiu (Piteşti) și Florentin Barbu (Giurgiu).
La rândul său, formația antrenată de Florin Șoavă, CSO Filiași, se deplasează sâmbătă în Dâmbovița, pentru disputa de la ora 17.00 cu Flacăra Moreni. Din lot nu fac parte trei jucători de bază: portarul Sorin Mogoșanu, mijlocașul Marius Duriță – ambii suspendați și Ionuț Bogdanovici – accidentat.
„Ne-am obișnuit ca la fiecare meci să apară absențe, este normal, pentru că e final de campionat, însă vom găsi soluții. Ne așteaptă un meci greu, pentru că Flacăra are o echipă care joacă un fotbal în forță, au un public care îi ajută de la spate, însă ne-am pregătit bine și sunt optimist. Am găsit unsprezecele de bază și am mare încredere în ei“, a afirmat Florin Șoavă, pentru GdS.
„Chiar dacă vom avea în poartă un junior de 16 ani, Sorin Munteanu, eu am încredere că vom obține un rezultat bun“, a punctat președintele doljenilor Florin Spânu, pentru GdS.
„Satelitul“ și CSO Filiași au meciuri grele
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei