4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIGPR: Aproape 500 de infracţiuni au fost comise, în două luni, în incinta unităţilor de învăţământ

IGPR: Aproape 500 de infracţiuni au fost comise, în două luni, în incinta unităţilor de învăţământ

Aproape 500 de infracţiuni au fost înregistrate în şcolile şi liceele din România, în lunile februarie şi martie ale acestui an, iar peste 94% dintre acestea au fost săvârşite în incinta unităţilor de învăţământ, potrivit Poliţiei Române. „Elevii şi preşcolarii se întorc marţi la cursuri, după două săptămâni de vacanţă. În lunile februarie şi martie, poliţiştii au inclus, în itinerariile lor, cele 19.662 unităţi de învăţământ preuniversitar din ţară, desfăşurând zeci de mii de activităţi cu elevii, cadrele didactice, părinţii, cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene sau sub coordonarea prefecţilor. De mâine, efectivele Poliţiei Române vor fi din nou în teren, în zona şcolilor, grădiniţelor şi liceelor, pentru siguranţa elevilor şi fluidizarea traficului rutier“,se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Poliţiştii au desfăşurat, în lunile februarie şi martie, peste 5.000 de acţiuni pe linia prevenirii absenteismului şcolar, a respectării regulilor de circulaţie rutieră şi s-a asigurat intervenţia la 169 sesizări prin 112, fiind efectuate peste 1.300 de controale.

În cele două luni au fost înregistrate 487 de infracţiuni, peste 94% dintre infracţiuni fiind săvârşite în incinta unităţilor de învăţământ. Cele mai multe dintre infracţiunile sesizate au fost cele de loviri sau alte violenţe (peste 51%) şi de furt (aproximativ 30%), acestea fiind comise, în mare parte, în incinta şcolilor. Peste 3.400 de elevi care au absentat de la cursuri au fost identificaţi de poliţişti, iar pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice sau a regulilor de circulaţie, au fost aplicate 2.121 de sancţiuni contravenţionale.Poliţiştii au fost angrenaţi în aproape peste 8.000 de activităţi, la orele de curs, au participat la peste 5.075 de şedinţe cu părinţii şi aproape 220 de întâlniri cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene sau sub coordonarea prefecţilor. Au fost, de asemenea, derulate 883 de proiecte, programe sau campanii la nivel local.

La nivel naţional funcţionează 19.662 unităţi de învăţământ preuniversitar (6.316 în mediul urban şi 13.346 în mediul rural), cu 9 mai multe faţă de debutul anului şcolar în curs, în cadrul cărora sunt înscrişi aproximativ 3 milioane de elevi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS