Sosirile în structurile de primire turistică au fost în creştere cu aproape 11% în primul trimestru din 2017, faţă de acelaşi trimestru din 2016, iar înnoptările au înregistrat o creştere de peste 7%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS), citate de Mediafax.
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în primul trimestru din 2017 au însumat peste două milioane, în creştere cu 10,9% faţă de cele din aceeaşi perioadă din 2016. Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2017 78,4%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 21,6% , ponderi similare cu cele din perioada 1 ianuarie – 31 martie 2016. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (76,2% din total turişti străini), iar din aceştia 82,3% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene (UE).
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în primele trei luni din 2017 au însumat 3,88 milioane, în creştere cu 7,1 % faţă de cele din perioada similară din 2016. Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în primul trimestru 77,9%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 22,1%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (76,6% din total turişti străini), iar din aceştia 80,4% au fost din ţările aparţinând UE. Durata medie a şederii în primul trimestru din anul acesta a fost de 1,9 zile atât la turiştii români, cât şi la turiştii străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada menţionată a fost de 21,4% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 0,2 puncte procentuale faţă de acelaşi trimestru din anul trecut. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (27,2%), vile turistice (17,1%), pensiuni turistice (15,8%) şi hosteluri (15,5%).
Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi in structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (49.200), Italia (48.200), Israel (44.200), Regatul Unit (29.500) şi Franţa (29.400). Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele trei luni de 2,19 milioane, în creştere cu 22,1% faţă de perioada similară din 2016. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (91,1%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 54,9% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Bulgaria (28,0%), Ungaria (21,6%), Italia (10,8%), Germania (7,6%), Franţa (4,8%), Polonia şi Regatul Unit (cu câte 4,7%). Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în priml trimestru din 2017 de 4,08 milioane, în creştere cu 25,1% comparativ cu acelaşi trimestru de anul trecut. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 68,4% din numărul total de plecări. Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna martie 2017 au însumat 722.300, în creştere cu 11,8% faţă de cele din luna martie 2016. Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna martie 2017 75,8%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 24,2%, ponderi similare cu cele din luna martie 2016. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (75,6% din total turişti străini), iar din aceştia 83,9% au fost din ţările aparţinând UE.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna martie 2017 au însumat 1,34 milioane, în creştere cu 8,6% faţă de cele din luna martie 2016. Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna martie 2016 75,3%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 24,7%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (75,7% din total turişti străini), iar din aceştia 83,6% au fost din ţările aparţinând UE.
Durata medie a şederii în luna martie 2017 a fost de 1,8 zile la turiştii români şi 1,9 zile la turiştii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna martie 2017 a fost de 21,3% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 0,2 puncte procentuale faţă de luna martie 2016. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna martie 2017 s-au înregistrat la hoteluri (27,8%), hosteluri (16,5%), pensiuni turistice (14,9%), vile turistice (14,3%), moteluri (12,9%) şi pensiuni agroturistice (9,4%).
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna martie 2017 de 852.000, în creştere cu 21,4% faţă de luna martie 2016. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (90,6%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 56,4% provin din statele UE. Dintre statele UE cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Bulgaria (27,5%), Ungaria (21,4%), Italia (11,2%), Germania (8%), Regatul Unit (4,9%) şi Polonia (4,7 %). Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna martie 2017 de 1,37 milioane, în creştere cu 22,5% comparativ cu luna martie 2016. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 67,8 % din numărul total de plecări.