4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePNL a depus contestația la CCR privind modificările la Statutul deputaților și senatorilor

PNL a depus contestația la CCR privind modificările la Statutul deputaților și senatorilor

PNL a sesizat, luni, Curtea Constituțională a României (CCR) cu privire la legea privind completarea articolului 9 din Legea 96 privind Statutul deputaților și senatorilor, potrivit președintelui interimar al PNL, Raluca Turcan, informează Agerpres.
„PNL a depus astăzi contestația la CCR referitoare la modificarea Statutului senatorilor și deputaților. Cel mai probabil mâine vom depune și celelalte două sesizări cu privire la modificarea regulamentului Camerei și modificarea regulamentului comun. Pentru modificarea Statutului senatorilor și deputaților aveam termene constituționale de contestare la CCR. În privința regulamentului, practic, nu avem rezerva timpului, așadar am luat-o treptat ca aceste modificări să fie făcute temeinic”, a declarat Turcan, după ședința Biroului Politic Național al partidului.
Liderul PNL a răspuns și afirmațiilor social-democraților potrivit cărora liberalii o apără pe Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef al DNA.
„Cei de la PSD săracii fac orice în acest moment întrucât economia se duce direct în râpă, pentru că nu pot să facă față cheltuielilor la care s-au angajat și, practic, marile proiecte marca PSD așteptate pe bună dreptate de cetățeni întârzie să apară. Așadar, marea lor realizare a fost economie praf și proiecte sociale amânate, eventual mutate în brațele viitoarei guvernări. Așadar, ar trebui să o lase mai moale cu teoria conspirației. S-a dovedit în ultima perioadă că PNL a reacționat ferm, constructiv și pe fond”, a spus Raluca Turcan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS