4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateComisia Europeană avertizează România referitor la o abatere semnificativă de la obiectivul bugetar pe termen mediu

Comisia Europeană avertizează România referitor la o abatere semnificativă de la obiectivul bugetar pe termen mediu

Comisia Europeană a adresat României un avertisment cu privire la existența unei abateri semnificative în 2016 de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu și recomandă Consiliului să adopte o recomandare prin care să i se impună României să ia măsurile necesare în 2017 în vederea corectării acestei abateri semnificative, se arată într-un comunicat al CE, redat de Agerpres.

Executivul comunitar precizează că este prima oară când se aplică această procedură a cadrului de guvernanță economică al UE. Prin aceasta li se oferă autorităților posibilitatea de a lua măsuri corective pentru a evita deschiderea unei proceduri aplicabile deficitelor excesive.

În 12 iulie 2016, Consiliul UE a recomanda României să limiteze abaterea de la obiectivul bugetar pe termen mediu în 2016 și să realizeze o ajustare bugetară anuală de 0,5% din PIB în 2017, cu excepția cazului în care obiectivul bugetar pe termen mediu este respectat printr-un efort mai redus. Pe baza datelor din toamna anului 2016, s-a descoperit că România a înregistrat o abatere semnificativă de la obiectivul bugetar pe termen mediu.

„Luni, Comisia Europeană a adresat României un avertisment cu privire la existența unei abateri semnificative în 2016 de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu. Consiliul UE a adoptat ulterior o recomandare în care confirmă nevoia ca România să adopte măsurile necesare pentru a se asigura că avansul nominal al cheltuielilor guvernamentale nu va depăși 3,3% în 2017, ceea ce corespunde unei ajustări structurale de 0,5% din PIB. Pe baza estimărilor de primăvară publicate recent de CE, există riscul unei devieri semnificative de la ajustarea recomandată în 2017”, arată documentul citat.

În 2018, ținând cont de situația sa fiscală, România ar urma să facă ajustări suplimentare pentru a atinge obiectivul său bugetar pe termen mediu, de realizare a unui deficit structural de 1% din PIB. Conform Pactului de Creștere și Stabilitate, ajustarea se va translata în cerința unei rate nominale de creștere a cheltuielilor guvernamentale primare care să nu depășească 4,3%, care ar corespunde unei ajustări structurale de 0,5% din PIB.

„În absența modificării politicilor, există riscul unei abateri semnificative de la acea cerință în 2018. În plus, estimările de primăvară publicate recent de CE previzionează un deficit guvernamental general de 3,5% din PIB și 3,7% din PIB pentru 2017 și 2018, peste plafonul de 3% din PIB acceptat în Uniunea Europeană. Per ansamblu, opinia Consiliului este că vor fi necesare noi măsuri semnificative începând din 2017 pentru a îndeplini prevederile Pactului de Creștere și Stabilitate, pe fondul deteriorării semnificative a perspectivei fiscale”, subliniază CE.

În concluzie, Comisia Europeană sfătuiește România să ia măsuri în 2017 pentru a garanta respectarea recomandărilor Consiliului în scopul corectării abaterii semnificative de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu.

Pentru 2018, Comisia Europeană revine cu recomandări privind ajustarea politicii fiscale în linie cu cerințele incluse în Pactul de Creștere și Stabilitate, care se translatează într-un efort fiscal substanțial pentru anul viitor. De asemenea, instituția sfătuiește România să asigure aplicarea cadrului bugetar și să consolideze și mai mult conformarea fiscală și colectarea impozitelor, să lupte împotriva muncii la negru, prin controale sistematice și integrate.

De asemenea, Comisia Europeană sfătuiește România să întărească politicile activate și serviciile publice integrate, concentrându-se pe cei excluși de pe piața forței de muncă, să adopte legea privind egalizarea vârstei de pensionare pentru bărbați și femei, să stabilească un mecanism transparent pentru stabilirea salariului minim, în consultare cu partenerii sociali, să îmbunătățească accesul la educația de calitate, în special în rândul romilor și a copiilor din zonele rurale, să combată plățile informale din sistemul sanitar și să crească disponibilitatea serviciilor de îngrijire medicală ambulatorie.

Potrivit unei estimări preliminare publicate în aprilie de Eurostat, un număr de patru state membre ale Uniunii Europene, printre care și România, au avut un deficit guvernamental (calculat pe baza metodologiei ESA, sistemul conturilor europene— n.r.) egal sau mai mare de 3% din PIB.

Spania a înregistrat un sold negativ de 4,5% din PIB, Franța un deficit de 3,4% din PIB iar România și Marea Britanie un deficit de 3% din PIB.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS