4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Transporturilor vrea să trimită Corpul de control la ROMATSA

Ministrul Transporturilor vrea să trimită Corpul de control la ROMATSA

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat luni că va trimite Corpul de control la ROMATSA (Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian) pentru o clarificare a tuturor aspectelor semnalate în presă în ultima perioadă, informează Agerpres.

„Vizita la minister a domnului Tudorache (Gabriel Turorache, lider sindical ROMATSA, n.r.) în cursul lunii ianuarie a fost determinată de un control inopinat pe care l-am efectuat la ROMATSA într-o noapte și în urma căruia am avut anumite lucruri de clarificat cu dânsul la problemele pe care le-am găsit acolo și cu managementul din acea perioadă. Aceste probleme au fost puse într-un raport al Autorității Aeronautice Civile. Nu vreau să intru în acest subiect. Oricum, intenționez, pentru o clarificare a tuturor problemelor pe care le-am văzut că au apărut în mass media, să trimit Corpul de control să efectueze un control mai amplu la ROMATSA”, a spus Cuc după negocierile de la Ministerul Transporturilor cu patronatul și sindicatul ROMATSA.

Întrebat dacă acest control va viza și angajările în cadrul ROMATSA, ministrul Transporturilor a răspuns: „Categoric, va viza și acest aspect controlul pe care îl voi trimite la ROMATSA”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), din cadrul ROMATSA, va intra, de marți, în grevă generală, pe fondul nemulțumirilor referitoare la modul în care este gestionată compania.

Liderul sindical Gabriel Tudorache a declarat luni, la ieșirea de la discuțiile de la Ministerul Transporturilor, unde au fost prezenți atât patronatul ROMATSA cât și sindicatul ATSR, că în urma discuțiilor cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, există șanse destul de mari ca greva generală anunțată să se oprească într-un interval de timp relativ scurt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS