Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunțat joi că a depus, la Parchetul General, o plângere penală care vizează tratamentele neomenoase aplicate în perioada regimului comunist în căminele spital din Cighid, Păstrăveni și Sighetu Marmației, ce au dus la moartea a 771 de minori, informează Agerpres.
„Regimul din instituțiile menționate, aflate în timpul regimului comunist în administrarea statului român, a dus nemijlocit la moartea a cel puțin 771 de minori — număr provizoriu. Astfel, la Căminul spital pentru minorii nerecuperabili Cighid s-au înregistrat 138 de decese în perioada 1 octombrie 1987 — 26 martie 1990, la Căminul spital Păstrăveni au fost 394 de decese confirmate între 1 octombrie 1966 — 30 aprilie 1990, în timp ce Căminul pentru minori deficienți nerecuperabili din Sighetu Marmației a înregistrat 239 de decese în perioada 20 ianuarie 1973 — 31 decembrie 1991”, au precizat reprezentanții IICCMER, într-o conferință de presă.
Potrivit acestora, contextul istoric declanșator a fost creat în anul 1966, când regimul comunist din România a inițiat una dintre cele mai restrictive politici demografice pronataliste.
„Creșterea forțată a populației, strict cantitativă, fără respectul față de om și fără asigurarea tuturor condițiilor decente de viață, a avut printre consecințe creșterea mortalității materne și infantile, creșterea fără precedent a numărului de copii născuți cu malformații congenitale grave, cu afecțiuni fizice și psihice, cu diverse boli moștenite sau dobândite după naștere, mii de copii ajungând orfani și un număr impresionant fiind abandonați”, precizează reprezentanții Institutului.
IICCMER arată că minorii ce necesitau protecție din partea statului erau împărțiți în trei categorii — „recuperabili”, „parțial-recuperabili” și „nerecuperabili”.
„Diferențierea era făcută între o categorie de minori pe care statul încerca să-i ‘recupereze’, total sau parțial, pentru integrarea ulterioară în producție, și o categorie de copii în care statul nu era dispus să investească și pe care nici măcar nu dorea să-i recunoască. Reabilitarea, chiar și parțială, a acestor copii, care ar fi putut fi ulterior integrați în muncă, solicita cheltuieli importante, la care statul contribuia doar parțial. Părinții erau nevoiți să acopere o parte din costurile îngrijirii copiilor, indiferent de situația lor materială. Nu puține sunt cazurile în care familii monoparentale, cu venituri minime, sunt nevoite să plătească până la jumătate din acestea pentru întreținerea minorului în cămin. Mai dificilă era situația minorilor orfani de ambii părinți, lipsiți de bunuri materiale sau rude, pentru care bugetul asigurărilor sociale nu avea prevăzute sume și nici baza legală prin care să poată acoperi aceste cheltuieli. Pentru ideologia comunistă, doar omul sănătos intra în discuție, ‘rebuturile’ fiind ascunse și, la limită, evacuate”, susțin reprezentanții IICCMER.
IICCMER a cercetat aproximativ 10 din cele 26 de cămine spital pentru minori nerecuperabili din țară, din care se trimit spre organele de anchetă penală rezultatele în privința a trei dintre ele, având în vedere probele obținute până în prezent. Investigațiile IICCMER vor continua și după această sesizare.
”Mărturiile adunate privind condițiile de viață de la căminele spital Cighid, Păstrăveni și Sighetu Marmației arată că regimul de viață al minorilor se caracteriza prin alimentație necorespunzătoare, nerespectarea condițiilor minimale igienico-sanitare, lipsa hainelor, frig, igrasie, lipsa asistenței medicale, izolarea de lumea înconjurătoare”, arată sursa citată.
La conferință a participat și Izidor Ruckel, unul dintre copiii internați în Căminul pentru minori din Sighetu Marmației, adoptat în 1991 de o familie din Statele Unite ale Americii, care a povestit experiențele trăite în perioada în care a fost internat în centrul de plasament de aici.
„Doar în instituția mea majoritatea copiilor s-au îmbolnăvit fizic și psihic. Nu din cauză că erau deja bolnavi, ci din caută că au crescut în Centru. Cea mai mare preocupare a mea în zilele acestea este cea din punct de vedere medical. Copiilor cărora li s-au dat medicamente să se vindece, în loc au fost infectați și au devenit din ce în ce mai bolnavi și multe cazuri au condus la moarte din cauza medicației”, a povestit Izidor Ruckel.
El a mai spus că, după ce a revenit în vizită la centrul de plasament în care a fost internat, a descoperit că angajații nu și-au schimbat deloc comportamentul față de copii.
Izidor Ruckel a mai povestit și cum decurgea o zi în centrul de plasament pe care l-a părăsit în anul 1991.
„În fiecare dimineață, ne trezeam pe la ora șase dimineața. Te puneau în baie complet gol. Stăteai în baie pentru două ore. Angajații făceau paturile și după aceea primeai micul dejun și mâncai. După aceea ți se făcea baie, fie că era rece sau nu, nu conta. Apa era schimbată după ce erau spălați toți copiii de pe etaj — 50 sau 60 de copii. Copiii erau puși într-o cameră curată și li se dădeau medicamente pentru a-i seda astfel ca angajații să nu aibă probleme cu ei. Unii copii se răneau singuri, erau legați de pat sau îmbrăcați în cămăși de forță și aceia care se loveau cu capetele de pereți erau cei cărora li se dădeau cele mai multe medicamente. Li se servea prânzul, după aceea același lucru se întâmpla. Venea timpul cinei, stăteai treaz în mare parte, dar dacă erai unul dintre aceia scăpați de sub control erai sedat din nou. După cină ți se făcea baie, erai îmbrăcat la loc și erai pus în pat”, a mai spus Izidor Ruckel.
Ca urmare a descoperirilor făcute, IICCMER arată că a înaintat o sesizare penală către Parchetul General, prima dintr-o serie care ”vizează crime sistemice și sistematice petrecute în perioada comunistă, având în vedere toate ramificațiile administrative, profesionale și politice”.
La conferința de presă au participat Radu Preda, președinte executiv IICCMER și Cătălin Constantinescu, consilier juridic.
