Cel puțin 700 de milioane de copii din întreaga lume – unul din patru – au fost privați de copilărie din cauza unor factori precum boli, conflicte, căsătorii premature și abandon școlar, a transmis miercuri organizația Salvați Copiii, potrivit Reuters.
Copiii cei mai afectați locuiesc în vestul și centrul Africii — unde se află șapte din cele mai prost plasate zece țări în primul index privind ‘Sfârșitului copilăriei’ realizat de Salvați Copiii, care clasifică 172 de state în funcție de cât de erodată sau, dimpotrivă, neafectată este copilăria.
Niger, Angola și Mali sunt țările cel mai prost plasate în acest index anual, în timp ce Norvegia, Slovenia și Finlanda sunt statele unde copiii trăiesc cel mai bine.
Majoritatea celor 700 de milioane de copii afectați trăiesc în comunități dezavantajate în țări în curs de dezvoltare, unde au fost ocoliți de progresele din sănătate, educație și tehnologie care au îmbunătățit viețile multor copii din alte părți, a precizat organizația caritabilă.
„Mulți dintre acești copii suferă din cauza unei combinații toxice de sărăcie și discriminare și se confruntă cu diverse tipuri de privare de copilărie”, a declarat pentru Reuters directorul executiv al organizației Salvați Copiii, Helle Thorning-Schmidt.
Conform datelor din index, unul din șase copii de vârstă școlară (263 de milioane) nu sunt înscriși în sistemul de educație, în timp ce circa 168 de milioane de copii sunt nevoiți să muncească, dintre care jumătate desfășoară activități periculoase precum cele din minerit, salubritate sau fabrici de textile.
Un sfert dintre copiii sub cinci ani (aproximativ 156 de milioane) au probleme de creștere din cauza malnutriției. Cel puțin 15 milioane de fete sunt căsătorite în fiecare an înainte să împlinească 18 ani, patru milioane fiind obligate să facă acest lucru chiar înainte să ajungă la 15 ani.
Conflictele și persecuțiile au determinat 28 de milioane de copii să își părăsească locuințele, 11 milioane trăind ca refugiați sau solicitanți de azil și 17 milioane fiind strămutați în interiorul țărilor lor.
Aproximativ 16 milioane de fete dau naștere unui copil între 15 și 19 ani în fiecare an, iar un milion nasc chiar mai devreme de 15 ani.
Cel puțin șase milioane de copii sub cinci ani mor anual, iar peste 75.000 de copii și tineri sub 20 de ani au fost uciși în 2015.
Datele au fost colectate din surse precum Salvați Copiii, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și UNICEF.