2.9 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRusaliile şi Pogorarea Duhului Sfânt - sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine

Rusaliile şi Pogorarea Duhului Sfânt – sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine

Sărbătoarea se mai numeşte şi Duminica Cincizecimii, sau Duminica Mare, se ţine la 50 de zile după Paşti şi este a doua sărbătoare rezervată botezurilor. Prăznuirea coincide cu sărbătoarea populară a Rusaliilor, când intră în scenă Căluşarii. 4 iunie și 5 iunie, duminica Rusaliilor şi luni, a doua zi de Rusalii, sunt, conform deciziei Parlamentului, zile libere

La îndemnul însufleţit al Sfântului Apostol Petru, la 50 de zile după Învierea Domnului, s-au convertit la creştinism 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu. Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt a devenit, pe lângă Paşti, a doua mare sărbătoare rezervată botezurilor, în care nu se putea îngenunchea şi posti, iar spectacolele păgâne erau interzise.

În Faptele Apostolilor, Evanghelistul Luca povesteşte cum Duhul Sfânt, pogorât sub chipul unor limbi de foc asupra celor 12 Apostoli, i-a umplut de darurile sale.

Apostolii au căpătat puterea de a grăi în limbi străine şi au început să popovăduiasca în lume învaţătura Mântuitorului, făcând minuni, întorcându-i pe păgâni de la închinarea la idoli şi aducând la credinţa creştină oameni simpli şi împăraţi.

În România a predicat Sfântul Apostol Andrei, conform  istoricului  Eusebiu al Cezareei şi  Sinaxarul din Constantinopol, fapt atestat şi de colindele dobrogene sau toponimiile locale: Peştera şi Pâraul Sfântului Andrei sau numele de Undrea dat lunii Decembrie.

Până către sfârşitul secolului IV, Cincizecimea a fost sărbătorită împreună cu Înălţarea Domnului, apoi Înălţarea a fost mutată la 40 de zile de la Paşti, iar Cincizecimea a devenit sărbătoare de sine stătătoare.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS