4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTurcan: Deputații PNL care au votat pentru legea salarizării să explice ce i-a determinat să ia această decizie

Turcan: Deputații PNL care au votat pentru legea salarizării să explice ce i-a determinat să ia această decizie

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, afirmă că deputații liberali care au votat în favoarea legii salarizării trebuie să explice motivul care i-a determinat să ia această decizie.
„Am anunțat încă de marți, la finalul BPN al PNL, că vor exista câțiva colegi care ne-au spus că vor vota favorabil această lege, dar majoritatea se vor exprima împotrivă ori se vor abține, fapt care s-a și întâmplat. Deputații PNL care au votat favorabil legii au acum posibilitatea să-și explice public votul și să arate în felul acesta ce anume i-a determinat să ia această decizie”, a declarat Turcan, miercuri, pentru Agerpres.
Cinci deputați PNL au votat miercuri, în plen, în favoarea proiectului legii salarizării personalului bugetar.
Deputații PNL Roberta Anastase, George Ionescu, Dumitru Oprea, Răzvan Prișcă și Glad Aurel Varga au votat în favoarea proiectului legii salarizării bugetarilor, în timp ce ceilalți liberali prezenți la ședința de plen s-au abținut sau au votat împotrivă, potrivit listei de vot nominal de pe site-ul Camerei Deputaților.
Proiectul legii salarizării unitare a personalului bugetar a fost adoptat miercuri în plenul Camerei Deputaților, cu amendamente. S-au înregistrat 188 de voturi ”pentru”, 28 „împotrivă” și 47 de abțineri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS