4 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn avion Tarom a aterizat de urgență, după ce un motor a cedat în aer: "S-a auzit o bubuitură groaznică"

Un avion Tarom a aterizat de urgență, după ce un motor a cedat în aer: „S-a auzit o bubuitură groaznică”

Un avion al companiei Tarom s-a întors pe aeroportul din Bruxelles, din cauza unor probleme apărute la motor, la 20 de minute de la decolare, scrie digi24.ro.

Zborul RO372 se afla încă în spațiul aerian belgian în momentul în care piloții au sesizat problema, potrivit site-ului FlightRadar. Compania aeriană nu a oferit deocamdată precizări legate de acest incident. Avionul urma să aterizeze pe Otopeni în jurul orei 13.00.
Printre pasageri se număra și jurnalistul Rareș Bogdan, care a povestit pe pagina sa de Facebook ce s-a întâmplat: „Știți cum este sa ajungi deasupra plafonului de nori în plină urcare spre 7/8.000 și sa auzi o bubuitură groaznică în burta avionului? Vă spun eu…. E groaznic de neplăcut. Au trecut mai puțin de 10 minute de la decolare, urma un zbor de aproape 3 ore între Bruxelles și București. Apoi un comandant calm și hotărât care intra peste șefa de Cabină care avea la rândul sau o voce liniștita care încerca să insufle calm, pentru a da siguranță celor peste 100 de pasageri, ca a luat hotărârea să aterizeze de urgență pe Aeroportul Bruxelles de pe care abia plecasem…întoarce avionul, sa va țineți strânse centurile de siguranța și sa nu intrați in panică. Am aterizat!!!!! Cu bine. Update: Gata. Probleme grave cu un motor. A cedat în aer. Ne debarcă. Revin cu amănunte”, a scris Rareş Bogdan pe Facebook.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS