Regizorul John Avildsen, câştigător al unui Oscar pentru filmul „Rocky” din 1976 cu Sylvester Stallone în rolul principal, a murit vineri la vârsta de 81 de ani, a anunţat familia sa, informează Digi 24. John Avildsen suferea de cancer pancreatic şi a murit la centrul medical Cedars-Sinai, a spus fiul său, Anthony.
Regizorul a câştigat premiul Academiei Americane de Film pentru cel mai bun regizor cu „Rocky”, în timp ce pelicula a fost desemnată cel mai bun film la ediţia galei din 1976, scrie News.ro. Printre alte succese ale lui Avildsen se numără seria „The Karate Kid” din anii 80. Sub bagheta sa au jucat şapte actori nominalizaţi la Oscar.
Stallone, care a scris scenariul filmului „Rocky”, i-a adus un omagiu regizorului, publicând pe Instagram: „Odihneşte-te în pace! Sunt sigur că în curând vei regiza în Rai – Mulţumesc, Sly”.
Avildsen a regizat succesul de box-office „The Karate Kid”, lansat în 1984, precum şi „The Karate Kid Part II” din 1986 şi „The Karate Kid Part III”, în 1989.
Totodată, l-a îndrumat pe platou pe Jack Lemmon în „Save the Tiger”, cu care actorul a câştigat singurul Oscar din carieră.