4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIoan Munteanu, lider al grupului PSD din Camera Deputaţilor, trimis în judecată

Ioan Munteanu, lider al grupului PSD din Camera Deputaţilor, trimis în judecată

DNA Ploieşti l-a trimis în judecată pe deputatul PSD Ioan Muntenu, acesta fiind acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani. Procurorii susţin că ar fi primit 400.000 de euro în schimbul intervenţiei pentru deblocarea unor plăţi de către o societate comercială cu capital majoritar de stat.
„La sfârşitul anului 2009 şi începutul anului 2010, inculpatul Munteanu Ioan, în calitate de deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, a pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) un procentaj de 5% din valoarea contractelor încheiate între firma acestuia şi o societate comercială cu capital majoritar de stat. În schimbul acestor bani, inculpatul i-a promis martorului că va interveni pe lângă directorii societăţii beneficiare a contractelor, faţă de care a pretins că are influenţă, pentru ca aceştia să facă demersurile necesare deblocării plăţilor restante către firma omului de afaceri”, transmite DNA.
Procentajul respectiv reprezenta 400.000 euro, banii fiind primiţi de parlamentar în trei tranşe, din care 350.000 euro i-au fost remişi personal, spun procurorii.
„Pentru a disimula adevărata natură a provenienţei ultimei tranşe de 261.373,40 lei (aproximativ 50.000 euro), în luna iulie a anului 2011, între societatea omului de afaceri şi o firmă administrată de o rudă a inculpatului a fost încheiat un contract fictiv de prestări servicii”, explică DNA
Procurorii au pus sechestru pe contul lui Ioan Munteanu. Dosarul va fi judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS