Un număr de 19 de județe și Municipiul București se vor afla, vineri, sub avertizare Cod Portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat. Potrivit Administraţie Naţionale de Meteorologie, valul de căldură va persista și se va accentua în cea mai mare parte a țării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei și în sudul Moldovei disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37 — 39 de grade. În Lunca Dunării, izolat, vor fi valori de 40 de grade. Minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade.
De asemenea, tot vineri, va fi în vigoare o atenționare Cod Galben de caniculă în 15 județe din Banat, Transilvania, Crișana și Moldova. În aceste zone, disconfortul termic va fi accentuat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 36 de grade.
Pe de altă parte, sâmbătă, 1 iulie, va fi activ un alt Cod Portocaliu de disconfort termic, valul de căldură persistând în 22 de județe și în Capitală. Căldura se va accentua semnificativ în regiunile extra-carpatice, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în cea mai mare parte a Moldovei disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 37 – 40 de grade, mai ridicate în Câmpia Română. Minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade.
În același timp, pe parcursul zilei de sâmbătă, va fi Cod Galben de căldură în șapte județe din cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Moldovei și sudul Banatului, disconfortul termic se va menține accentuat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 36 de grade.