2 C
Craiova
marți, 31 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAstăzi este Ziua Franţei

Astăzi este Ziua Franţei

Ziua Franței este sărbătorită, în fiecare an, la data de 14 iulie. În 1789, la această dată, revoluţionarii ocupau fortăreaţa Bastilia, cel mai detestat simbol al absolutismului monarhic.
Deviza manifestanţilor a fost ‘Libertate, egalitate, fraternitate!’. Visul acestora avea să se împlinească în 1792, când a fost proclamată Prima Republică.
Ziua Franței este marcată pe celebrul bulevard Champs-Elysées, unde se organizează parade militare fastuoase pe sub Arcul de Triumf. Numărându-se printre cele mai puternice state, Franţa a contribuit covârşitor la modernizarea Europei. Din păcate, Ziua Franţei se sărbătoreşte sub stare de urgenţă, ca urmare a atentatului din noaptea de 14 spre 15 iulie 2016, de la Nisa, precum și a altor tentative de atac.
Starea de urgență permite autorităților franceze să interzică circulația persoanelor și să stabilească zone de protecție și securitate. De asemenea, sunt aplicate măsuri consolidate de securitate în toate arealele urbane franceze. Aceste dispoziții permit, printre altele: arestul la domiciliu al oricărei persoane a cărei activitate este considerată periculoasă pentru ordinea publică; închiderea temporară a sălilor de spectacol și a locurilor de reuniuni publice; confiscarea armelor și posibilitatea de a efectua percheziții administrative.
Această măsură se aplică tuturor cetățenilor, inclusiv celor români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească pe teritoriul Republicii Franceze.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS