UPDATE: Copilul electrocutat aseară a fost transportat în această dimineață de la Unitatea primiri Urgențe Slatina cu o ambulanță către Craiova, de unde urma să fie transportat cu elicopterul SMURD către un spital din București.
Copilul este din comuna Cungrea, sat Spătaru, judeţul Olt, și s-a electrocutat vineri seară după ce s-a urcat pe un stâlp de electricitate. Copilul a suferit arsuri şi un traumatism cranio-cerebral după ce a căzut de la o înălţime de cinci metri. Un echipaj SMURD s-a deplasat la faţa locului, iar băiatul a fost găsit conştient şi a fost transportat la spital. În sprijinul celor de la SMURD a intervenit şi o ambulanţă de la SAJ Olt.
Alina Mitran