Polițiști din București și 17 județe efectuează sâmbătă 45 de controale operative la punctele de lucru ale unor firme bănuite de evaziune fiscală cu articole textile, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române. Controalele sunt efectuate de polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Poliției Capitalei și inspectoratelor de poliție județene Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Constanța, Dolj, Dâmbovița, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Olt, Suceava și Vâlcea.
Din cercetări a reieșit că, pe raza municipiului București și a județului Ilfov, s-ar fi dezvoltat o rețea infracțională de distribuție a produselor textile, prin intermediul căreia ar fi fost valorificate aproape 50 de autotrenuri cu îmbrăcăminte și încălțăminte, fără documente legale, către comercianți din județul Ilfov, precum și în județe din Moldova, arată sursa citată.
Produsele ar fi fost importate din Turcia, prin intermediul unei societăți cu sediul în Burgas — Bulgaria, iar ulterior, prin această societate, ar fi fost declarate livrări intracomunitare către firme din Polonia și Ungaria, care ar fi fost create pe baza unor documente de identitate falsificate, pe numele unor cetățeni chinezi.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la aproximativ 3.786.000 de lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.
Polițiștii au pus în aplicare 9 mandate de aducere și, până în acest moment, față de liderul grupării și alți doi membri s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.
Activitățile se desfășoară cu sprijinul Direcției Generale Antifraudă Fiscală — ANAF.
La acțiune participă și jandarmi.
Vineri, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au organizat o acțiune de prindere în flagrant delict a unor persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu articole textile.
Cei în cauză, membrii unui grup infracțional, format din 13 persoane, cu atribuții bine determinate, a căror vârste sunt cuprinse între 27 și 57 de ani, au fost surprinși în timp ce descărcau un autotren cu haine, la un depozit din județul Ilfov.
Pentru documentarea întregii activități infracționale a persoanelor implicate, polițiștii au efectuat vineri 25 de percheziții domiciliare, în București și în județele Ilfov, Buzău și Constanța, la locuințele persoanelor bănuite (16), la societățile comerciale angrenate în activitatea infracțională (6), precum și la instituții.
În urma perchezițiilor, s-au ridicat documente contabile, unități de calcul și aproximativ 200.000 de euro.
IGPR: Controale în Capitală și 17 județe, la firme bănuite de evaziune cu textile; prejudiciu – peste 3,7 milioane lei
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei