-1.1 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCSAT se reunește marți; Planul de înzestrare a Armatei - pe ordinea de zi

CSAT se reunește marți; Planul de înzestrare a Armatei – pe ordinea de zi

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se va reuni, marți, la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi a ședinței conduse de președintele Klaus Iohannis aflându-se prezentarea Planului de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2017-2026.
Potrivit Administrației Prezidențiale, ședința CSAT va avea loc la ora 15,00.
Președintele Klaus Iohannis a avut miercuri o întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu ministrul Apărări Naționale, Adrian Țuțuianu, care i-a prezentat Planul de înzestrare a Armatei pentru perioada 2017 — 2026, ce prevede respectarea și implementarea angajamentului politic asumat în 2015 de către toate partidele politice de a se aloca 2% din PIB sectorului Apărării pentru 10 ani, începând cu acest an.
„Proiectul, în forma sa revizuită actuală, va face obiectul prezentării în cadrul viitoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării”, informa Administrația Prezidențială, miercuri, într-un comunicat.
Planul de înzestrare a Armatei României 2017 — 2026 stabilește sistemele și echipamentele planificate a fi achiziționate prin Programul anual al achizițiilor publice al Ministerului Apărării Naționale privind înzestrarea cu armament, tehnică de luptă și materiale cu destinație militară.
Miercuri, ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, anunța că proiectul de înzestrare a Armatei a fost refăcut și că va fi prezentat în CSAT când președintele Klaus Iohannis va solicita acest lucru.
„Retragerea de la CSAT a proiectului de înzestrare s-a făcut la solicitarea mea, pentru a da consistență și în cifre și ce este în spatele cifrelor angajamentului de 2% din PIB până în anul 2026. Documentul a fost refăcut și atunci când domnul președinte al României, Klaus Iohannis, va solicita, vom prezenta CSAT documentul complet”, afirma Țuțuianu într-o conferință de presă, precizând că doar o parte din cei 2% din PIB pentru Apărare sunt destinați înzestrării.
Ultima ședință a CSAT a avut loc pe 4 iulie. La acea dată, Planul de înzestrare a Armatei pentru perioada 2017 — 2026 a fost retras de pe ordinea de zi a CSAT, de către inițiator, pentru a fi adaptat dorinței politice referitoare la alocarea a 2% din PIB pentru Apărare, anunța președintele Klaus Iohannis.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS