Cancelarul german Angela Merkel și-a început sâmbătă campania electorală pentru alegerile generale din 24 septembrie cu promisiunea ca, până în 2025, rata șomajului să se situeze sub 3% și cu menținerea unui deficit zero, informează EFE.
Într-un miting în fața susținătorilor Partidului Creștin-Democrat (CDU) din orașul Dortmund, din vestul țării, Merkel a subliniat că Germania se află „într-o situație bună”, dar că lumea este într-o fază de „schimbare și de incertitudine”.
„Obiectivul este să ajungem în 2025 cu o rată a șomajului sub 3% și cred că putem să obținem asta”, a spus Merkel într-un discurs care a fost televizat și în care a insistat că dorește să-și îndeplinească toate promisiunile de campanie fără să lase în urma sa „datorii pentru generațiile viitoare”.
Germania se bucură în prezent de „cifre bune” macroeconomice, „însă nimeni nu poate spune cu certitudine cum vor sta lucrurile peste 10 ani”, a avertizat ea, referindu-se în continuare la marile transformări tehnologice din prezent și la posibilele repercusiuni asupra economiei și a locurilor de muncă.
Merkel a apărat totodată „fantasticul” proiect european, pe care l-a numit „garant al păcii” pe continent, și a subliniat că „o sănătate bună” a Uniunii Europene este pozitivă pentru Germania.
Lidera creștin-democrată le-a cerut totodată membrilor partidului său să se implice în campanie. „Începe deja faza fierbinte a campaniei și trebuie să luptăm pentru convingerile noastre”, a spus Merkel.
Potrivit ultimelor sondaje, CDU ar obține între 38% și 40% din voturi, în timp ce Partidul Social-Democrat (SPD), aflat pe locul doi, ar obține între 23% și 24% din sufragii.