4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLucrări pe Autostrăzile A1, A2 şi A6

Lucrări pe Autostrăzile A1, A2 şi A6

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe parcursul zilei, se vor executa diferite tipuri de lucrări, astfel:

1. Pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti:
– până la ora 18:00, pe sensul de mers către capitală, între kilometrii 89 şi 70, pe banda a doua, se vor executa lucrări de reparaţii a glisierelor mediane.

2. Pe autostrada A1 Sibiu-Deva:
– în intervalul orar 09:00-15:00, pe sensul de mers Deva-Sibiu, între kilometrii 247 şi 254, pe banda a doua, se vor executa lucrări de curăţare a zonei mediane;
– în intervalul orar 09:00-17:00, pe acelaşi sens de mers, între kilometrii 302 şi 308, pe benzile unu şi de urgenţă, se vor executa lucrări de decolmatare a rosturilor de dilataţie.

3. Pe autostrada A1 Deva-Nădlac:
– în intervalul orar 09:00-17:00, pe sensul de mers Nădlac-Timişoara, la kilometrul 573+400 de metri, pe benzile unu şi de urgenţă, se vor executa lucrări de schimbare a senzorilor de greutate.

4. Pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa:
– în intervalul orar 09:00-18:00, pe sensul de mers către litoral, între kilometrii 12 şi 15, pe benzile unu şi doi, se vor executa lucrări de plombare a carosabilului;
– în acelaşi interval orar, pe sensul de mers către capitală, între kilometrii 30 şi 22, pe benzile unu şi doi, se va executa acelaşi tip de lucrări, respectiv de plombare a părţii carosabile.

5. Pe autostrada A6 Lugoj-Calafat:
– în intervalul orar 09:00-15:00, pe sensul de mers A1-Lugoj, la kilometrul 10+400 de metri, pe benzile unu şi doi, se vor executa lucrări de înlocuire a parapeţilor metalici;
– în acelaşi interval orar, dar pe celălalt sens de mers, la kilometrul 7 (pe benzile unu şi doi) şi 3+500 de metri (pe banda de urgenţă), se vor executa lucrări de înlocuire a parapeţilor metalici.

Conducătorii auto trebuie să circule cu atenţie sporită şi viteză redusă în zona lucrărilor şi să respecte cu stricteţe indicaţiile semnalizării rutiere prezente la faţa locului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS