Vaccinul tetravalent a lipsit luni bune din cabinetele medicilor de familie doljeni. Ieri au fost trimise în județ peste 4.000 de doze de vaccin. Acesta se administrează copiilor la împlinirea vârstei de șase ani. „În Dolj au fost repartizate 4.340 de doze de vaccin tetravalent. Acesta a lipsit din județ o perioadă bună. Totodată au mai fost trimise și 6.000 de doze de vaccin ROR. Trebuie să fie trimis și vaccinul antipneumococic, așteptăm să fim anunțați“, spune Ștefan Popescu, purtător de cuvânt în cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Dolj.
Medicii de familie așteptau dozele de vaccin, mai ales că trebuie să recupereze și copiii care au rămas nevaccinați. „Am primit o informare că urmează să primim vaccinul tetravalent. Acum se desfășoară raportările. Nu mai aveam astfel de doze. Din câte știu, nu au mai fost probleme în aprovizionarea medicilor de famile cu vaccinurile cele mai importante – hexavalent și ROR“, declară dr. Dumitra Gindrovel, medic de familie și coordonatorul Grupului Național de Vaccinologie din cadrul Societății de Medicină de Familie și secretar în cadrul Comisiei de Medicină de familie din Ministerul Sănătății.
„Așteptăm și vaccinul pneumococic. Nu știm nimic nici de vaccinul HPV“
Începând din luna septembrie, vaccinul pneumococic conjugat cu 13 valenţe prin care sunt prevenite boli cum ar fi otitele, pneumoniile, meningitele, a fost introdus de Ministerul Sănătății (MS) în Programul Naţional de Vaccinare, urmând să fie administrat copiilor la 2, 4 şi 11 luni. Numai că până în prezent medicii de familie nu au primit dozele de vaccin necesare. Vaccinul pneumococic protejează împotriva infecţiilor pneumococice grave şi potenţial letale. Acesta este cunoscut de părinţi sub numele de vaccinul împotriva pneumoniei.
Din luna aprilie a acestui an, vaccinul împotriva HPV este gratuit pentru fetele cu vârste între 11 și 14 ani. România se situează pe primul loc în Europa la incidența cancerului de col uterin. Anual, peste 4.000 de românce sunt diagnosticate cu această boală, iar mortalitatea din această cauză este de trei ori peste media europeană. Vaccinul este cel care poate să protejeze femeile împotriva cancerului de col uterin. Până în aprilie, părinții care doreau imunizarea fetițelor lor trebuia să cumpere vaccinul, care costa în jur de 600 de lei. „Așteptăm și vaccinul pneumococic. Nu știm nimic nici de vaccinul HPV, depunem cereri, dar nici nu știu dacă primim și când“, spune dr. Dumitra Gindrovel.