Cloşca cu puii de aur, care cântăreşte nu mai puţin de 18 kg, peste 40.000 de lucrări de artă românească, bani, bijuterii sau 1.300 de picturi. Campania #CentenarulRosu vă oferă în detaliu povestea Tezaurului ajuns în Rusia şi cum se poartă şi azi negocieri pentru a-l readuce acasă.
În Primul Război Mondial (1914-1918), România a adoptat iniţial o poziţie de neutralitate faţă de conflictul care opunea Puterile Centrale (Germania şi Austro-Ungaria, la care se adaugă Imperiul Otoman şi Bulgaria) Antantei (constituită din Rusia, Franţa şi Anglia). Expectativa armată a fost o soluţie pentru România numai în primii doi ani ai conflagraţiei. Într-un curent general de opinie favorabil intrării ei în război alături de Antanta, având drept miză reîntregirea naţională, iar ca scop imediat organizarea defensivei contra Puterilor Centrale, România semnează, la 4/17 august 1916, Convenţia politică şi militară cu Antanta. Rusia şi Franţa îi cer imperios să intre în război împotriva Austro-Ungariei, „acum ori niciodată”. Câteva săptămâni mai târziu, la 1 septembrie, forţele germano-bulgaro-otomane au trecut Dunărea, înscriindu-şi în palmares victoria de la Turtucaia. La 24 noiembrie (6 decembrie pe stil nou), aceleaşi trupe, conduse de Mackensen, au intrat în Bucureşti. Guvernul şi armata României s-au retras în Moldova.
Regimul militar de ocupaţie a impus şi transferarea sediului central al Băncii Naţionale, cu tot cu tezaur, de la Bucureşti la Iaşi.
În 2 decembrie, şedinţa Consiliului General al Băncii decide strămutarea tezaurului în Rusia, la Kremlin, unde era depozitat în condiţii de securitate şi tezaurul imperiului. Transportul tezaurului român în altă ţară aliată, la Londra bunăoară, ar fi comportat riscul unui atac din partea submarinelor germane. De altfel, la 31 ianuarie 1917, Germania avea să anunţe ” războiul submarin total”.
La 11 decembrie 1916, ministrul român de finanţe îl împuterniceşte pe guvernatorul Băncii, G.G. Danielopol, să expedieze tezaurul la Moscova, operaţiune aprobată ziua următoare printr-o lege votată de Consiliul de miniştri al României. Generalul rus Mossoloff a semnat cu ministrul român Danielopol protocolul prin care guvernul rus garanta integritatea tezaurului în timpul transportului şi al depozitării la Moscova. Între 12 şi 14 (respectiv, pe stil nou, 25 -27 ) decembrie 1916, tezaurul este încărcat în 17 vagoane, în gara Iaşi, sub directa supraveghere a gen. Mossoloff.
Este vorba despre încărcarea unui număr de 1736 de casete ce conţineau stocul metalic de aur al Băncii Naţionale Române, în valoare de 314.580.456,84 lei, şi a două casete conţinând bijuterii ale MS Regina Maria, evaluate la 7 milioane lei aur. Sosit la Moscova la 21 decembrie (pe stil vechi), tezaurul este depus la Palatul Armelor din Kremlin, într-un compartiment de rezervă al sucursalei Băncii de Stat din Moscova, iar la 9 ianuarie 1917 delegaţii României şi ai Rusiei au demarat inventarierea conţinutului casetelor. Operaţiunea s-a încheiat la 16 februarie, dată consemnată în protocolul definitiv semnat în patru exemplare originale, două pentru delegaţii români şi două pentru cei ruşi.
Conform protocolului, monedele băncii se aflau în 13.823 de saci cu 886.482 lire engleze, 87.798.560 coroane austriece, 116.050.000 mărci germane, 379.074,75 lire otomane, 1.065.705 carolini (lei româneşti), 46.117.140 napoleoni, 177.212,10 monede ruseşti, 103.605,12 monede diferite şi 337.247,80 lingouri de aur. Au mai fost înregistrate încă 13.063,86 „diferite valori”. Monedele străine au fost convertite în lei aur pe baza cursului teoretic. După inventariere, porţile tezaurului au fost zăvorâte şi sigilate, cheile intrând în grija lui Th. Capitanovici şi a lui Vasili Iaklovevici Kivalniţky, consilier de stat rus şi conducător al sucursalei Băncii de Stat din Moscova. La 23 februarie 1917, instalarea tezaurului la Moscova este comunicată oficial BNR. Paza acestuia a fost încredinţată unei gărzi ruse.
După retragerea la Iaşi, Banca Naţională nu mai putea tipări biletele în ţară, drept consecinţă a decis să le imprime la Petrograd. În a doua jumătate a lunii martie anul 1917, a început tipărirea biletelor de 2 lei, apoi a celor de 5 şi 100 de lei, pe hârtie pusă la dispoziţie de tipografia Băncii Imperiului. La sfârşitul lui iunie, această activitate s-a transferat de la Petrograd la Moscova, unde Banca Naţională Română a cumpărat o tipografie contra sumei de 225 mii de ruble. Transportarea biletelor în România a fost însă perturbată de revoluţia bolşevică.
„Marea Revoluţie din Octombrie”, cum avea să fie cunoscută, a produs unele dintre cele mai spectaculoase prefaceri din istorie, ale căror consecinţe ultime erau greu de anticipat chiar de către promotorii ei. Câteva repere cronologice se impun: la 28 februarie 1917 s-a constituit, la Petrograd, sovietul numit Consiliul Lucrătorilor care, transformat în Consiliul Lucrătorilor de mii de oameni manifestau pe străzile oraşului. în ciuda încercării de reprimare, la 14 martie, revoluţionarii stăpâneau capitala imperiului, după ce poliţiştii, jandarmii, inclusiv garda imperială a fraternizat cu ei. Resortul manifestaţiilor nu a fost ideologia, ci foamea, lipsa pâinii.
Evenimentele se succed apoi cu viteză. La 14 martie guvernul imperial a fost arestat şi înlocuit, în aceeaşi zi, cu un guvern provizoriu al apărării naţionale, sub preşedinţia prinţului Lvov. Ţarul Nicoale al -II-lea, apreciat ca om „bun şi blând din fire”, dar insuficient implicat în conducerea Imperiului, deşi avea prerogative de autocrat, este silit să abdice în favoarea fratelui lui, Marele Duce Mihail, după ce a anunţat, tardiv însă, că va acorda poporului o constituţie liberală. Marele Duce Mihail declină oferta, până la stabilirea de către Adunarea Constituantă a formei de guvernământ. La Petrograd, regimente ale gărzii, poliţia curţii, servitori ai familiei imperiale cereau guvernului provizoriu arestarea şi judecarea Romanovilor.
În 21 martie, guvernul provizoriu arestează familia imperială, transportând-o la Ţarskoe Selo. Recluziunea ţarului, a ţarinei Alexandra Feodorovna şi a celor cinci copii ai lor – Alexei, Olga, Tatiana, Maria, Anastasia – se consumă în mizerii şi umilinţe la Ţarskoe Selo, Tobolsk şi Ecaterinenburg (în centrul Uralilor), unde vor fi asasinaţi în noaptea de 16 spre 17 iulie 1918, din ordinul Comitetului Central Executiv, compus din Lenin, Troţki, Sverdion, Zinoviev şi Djerzinsky.
De notat că Vladimir Ilici Ulianov Lenin, exilat de guvernul ţarist, s-a reîntors în Rusia în faimosul vagon plumbuit la 17 aprilie 1917. Împreună cu Troţky a declanşat propaganda privind încheierea păcii cu Puterile Centrale, întronarea dictaturii proletariatului şi naţionalizarea. Germanofil, cu sentimente speculate de germani chiar şi prin susţine pecuniară, Lenin intră în contradicţie cu Guvernul Lvov, iar la 17 mai se constituie primul guvern de coaliţie, care include cinci socialişti. Ambiţiile lui Lenin nu se opresc aici, cerând ca întreg guvernul să fie format de Comitetul lucrătorilor şi soldaţilor. La 16 iunie, primul Congres Panrus instigă armata la răscoală. După lupte de stradă soldate cu mii de morţi şi răniţi, bolşevicii sunt declaraţi contrarevoluţionari. La 20 iulie, demisia prinţului Lvov facilitează constituirea celui de al doilea guvern de coaliţie care, sub preşedinţia naţionalistului Kerensky, include mai mulţi socialişti. Pe acest fundal, înainte cu câteva zile de luptele de la Mărăşeşti, Banca Naţională a României decide transportarea tuturor valorilor la Moscova, printr-un al doilea transport.
La 27 iulie, seara, un tren de 24 de vagoane, din care trei conţineau valori ale BN, porneşte spre Moscova. Depozitele Băncii erau închise în 188 de casete, în valoare declarată 1.594.721,09 lei, din care aurul valora efectiv 574.523,57 lei, arhiva – 500 mii lei, iar restul – titluri, efecte, depozite ale persoanelor şi băncilor particulare- în valoare de 1. 593.762.197,52 lei. A doua tranşă a celui de al doilea transport, expediată la 27 iulie 1917 şi recepţionată la Moscova la 3 august 1917, conţinea 1.661 de casete în valoare declarată de 7,5 miliarde lei (casetele conţineau numerar, bijuterii, tablouri şi alte depozite făcute la Casa de Depuneri de către particulari, instituţii publice şi private). în plus, au mai fost recepţionate la destinaţie 3.549 de casete conţinând valori în sumă totală de 9.416.417.177,93 lei aur. în fapt, valoarea unor casete era inestimabilă, ele conţinând: arhivele statului, picturi de Nicolae Grigorescu, tablouri rare din pinacoteca statului, gajuri ale Muntelui de Pietate, odoare mănăstireşti din Moldova şi Muntenia, documente originale din colecţiile Academiei Române, 300 sute de pergamente cu peceţi domneşti, 25 de volume manuscrise române şi slavone, cărţi rare, unice chiar, ca „Răspunsuri ale Mitropolitului Varlaam din 1644 în Catehismul calvinesc”.
La Moscova au ajuns, totodată, colecţii de medalii şi monede vechi, piese rare ale Muzeului de Antichităţi, precum Cloşca cu puii de aur (tezaurul de Pietroasa) care atestă trecerea goţilor prin România, panaghiarele lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Neamţ, evangheliile slavoneşti ferecate în aur şi argint, odoarele brâncoveneşti ale Horezului şi cele cantacuzineşti, odoarele lui Atanaric, chivotele şi epitrahilul de la Bistriţa, darurile lui Vasile Lupu şi ale soţiei sale de la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi şi evanghelia scrisă de Isidor din Bădăuţi. Doar stareţul Mănăstirii Secul din judeţul Neamţ, Ilarion Bălăiţă, a refuzat să cedeze odoarele, pe care a reuşit să le salveze.
Valorile conţinute de cel de al doilea transport, cuprinzând tezaurul Casei de Depuneri a României, au fost depozitate în localul Casei de Împrumuturi şi Depozit a Rusiei din Moscova, strada Nastasisnky nr. 3, iar camerele de depozitare au fost pecetluite cu sigilii româneşti şi ruseşti, cheile fiind luate de directorul român al Casei de Depuneri, C. Ionescu, care avea dreptul să inspecteze oricând valorile păzite de o gardă de cazaci. Prin documentele semnate de reprezentanţii oficiali ai Rusiei, în august 1917, Guvernul rus garantase transportul, depozitarea şi repatrierea valorilor româneşti.
În toamna anului 1917, frământările întreţinute de bolşevici în Rusia se repercutează în Moldova, impunând intervenţia trupelor româneşti. În Rusia evenimentele revoluţionare se precipită. Astfel, la 25 octombrie (7 noiembrie) revoluţionarii devin atotstăpânitori, după sângeroase lupte de stradă. Al doilea Congres Panrus al Sovietelor se proclamă organ legislativ, declară guvernul demisonat, formând un guvern din bolşevici autointitulat Consiliul Comisarilor Poporului. Lenin este preşedintele cabinetului, iar Troţky ministru de externe. La 26 noiembrie/9 decembrie România este silită, datorită situaţiei din Rusia, să încheie, la Focşani, armistiţiul cu Puterile Centrale.
În 1/13 ianuarie, Constantin Diamandy, ministrul plenipotenţiar al României la Moscova, este încarcerat timp de trei zile, împreună cu tot personalul Legaţiei, în fortăreaţa Petru şi Pavel şi apoi expulzat „pe drumul cel mai scurt”. La Moscova, Adunarea Constituantă aleasă prin vot universal şi în care bolşevicii deţineau numai o cincime din locuri a fost desfiinţată la 20 ianuarie 1918, printr-un decret al Comitetului executiv central al Sovietelor. La 19 iulie 1918, al treilea Congres Panrus a elaborat Constituţia Republicii Socialiste Federale Sovietice a Marii Rusii care rămâne în vigoare până la 6 iulie 1923, când se adoptă Constituţia Republicilor Socialiste Sovietice (URSS).
Bolşevicii deveniseră stăpânii Cetăţii Kremlinului, unde se afla şi tezaurul României. Garda cazacilor a trecut de partea lor. După ce au cucerit puterea politică, bolşevicii au declarat, prin Comitetul Revoluţionar, că nu pot răspunde de siguranţa tezaurului României, atâta timp cât puterea mai este încă disputată şi de anarhişti şi de „bande organizate”. La 5 noiembrie 1917, consulul român la Moscova, P. Guerin, a comunicat această situaţie guvernului de la Iaşi, care oricum studia posibilitatea transmutării tezaurului în America. Consulul Guerin a sugerat totodată că ar fi necesară o mijlocire colectivă a reprezentanţilor aliaţilor, pe lângă Comitetul Revoluţionarilor, pentru a-l face răspunzător de integritatea tezaurului.
Diplomaţia română duce tratative la Paris şi la Moscova pentru transportarea tezaurului din Rusia în America, sub protecţia aliaţilor. În ciuda energiei cu care reprezentanţii Americii negociau cu cei ai Rusiei evacuarea tezaurului român, aliaţii au refuzat să asigure protecţia unui eventual transport. în aceste condiţii, guvernatorul Băncii Naţionale, I.C. Bibicescu, refuză să aprobe transportul tezaurului sub motivaţia că trenul ar fi putut fi jefuit de revoluţionari, mai ales că circulaţia pe calea ferată era grav dezorganizată. Totodată, bolşevicii înăspreau relaţiile româno-ruse, intensificând şi propaganda pentru bolşevizarea Moldovei.
La mijlocul lunii decembrie, la Socola, lângă Iaşi, se instalează statul major sovietic. Antanta cere ca România să oprească ofensiva bolşevicilor şi astfel, la 22 decembrie, ruşii sunt dezarmaţi şi expulzaţi. Din aliată, Rusia devine inamică. România ia decizia să continue ofensiva contra ruşilor, dacă aliaţii îi garantează tezaurul de la Moscova. Aliaţii acordă garanţii strict verbale şi românii trec Prutul, avansând spre inima Basarabiei. După arestarea ministrului român Diamandy, la 26 ianuarie 1918, Troţki anunţă oficial ruperea relaţiilor diplomatice dintre Rusia şi România şi faptul că tezaurul de la Moscova nu poate fi obţinut de „oligarhia română”. Telegrama lui Troţki a consfinţit confiscarea tezaurul român, prin încălcarea dreptului internaţional prin delictul numit abuz de încredere. Consiliul Comisarilor Poporului şi-a luat răspunderea de a conserva tezaurul şi de a-l preda „în mâinile poporului român”.
În partea a doua „CentenarulRosu: Drumul spre uitare al Tezaurului român de la Moscova. 100 de ani după” detaliem încercările care au urmat pentru recuperarea Tezaurului în care se află, printre altele, aproape 40.000 de lucrări de artă româneasă, nu mai puţin de 33 de kg de aur, 1.350 de picturi şi peste 1.300 de obiecte de artă.
