În România sunt circa 7,5 milioane de apartamente, din care circa 7 milioane (94%) sunt construite înainte de anul 2000, iar 3 milioane construite înainte de 1989. În asemenea condiţii, nu e de mirare că 8 din 10 români au declarat că au probleme cu locuinţa. „Numai dacă luăm în calcul o sumă de 5.000 de euro pentru renovarea unui apartament vechi, am ajunge la un necesar de finanţare de 15 miliarde de euro“, a explicat sâmbătă Lucian Anghel, preşedintele BCR BpL în cadrul unei întâlniri cu presă.
Chiar dacă ritmul lucrărilor de renovare se înscrie pe un trend descrescător în acest an (INS indicând o diminuare de peste 22% a volumului lucrărilor de reparaţii capitale şi de întreţinere şi reparaţii curente în primele patru luni din 2017), sectorul renovărilor rezidenţiale va reprezenta, pe termen mediu, o resursă importantă pentru companiile cu activităţi în sectorul construcţiilor din România.
Sigur că majoritatea apartamentelor care necesită reparaţii capitale se află în proprietatea unor familii care îşi pot permite cu greu o astfel de investiţie, ceea ce duce acest potenţial în zona economiei gri, dar şi spre materialele de construcţii mai slabe din punct de vedere calitativ. „Trebuie să conştientizăm că România are cel mai vechi stoc de locuinţe din UE. Există blocuri unde nu s-a efectuat niciun fel de lucrare de reparaţii în ultimii 20-30 de ani. Majoritatea acestor blocuri are nevoie urgenţă de reparaţii”, a mai arătat Lucian Anghel. Cele mai mari probleme cu locuinţa apar în gospodăriile sărace, cu venituri sub 3.000 de lei pe gospodărie. Cu toate că preţul materialelor de construcţie folosite la renovarea caselor este similar cu cel din ţările din regiune, salariul brut mediu lunar în tara noastră este de peste saşe ori mai mic decât în Austria şi de aproape două ori mai mic decât in Slovacia sau Cehia, a mai spus seful BCR BpL.
HotNews.ro