Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au decis, marţi, să pună sechestru pe averile oamenilor de afaceri Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, dar şi asupra bunurilor ce aparţin fostului director al Microsoft România, Călin Tatomir, şi ale fostului ministru Gabriel Sandu. Sechestrul a fost pus de anchetatori în dosarul cunoscut drept „Microsoft III”. „Potrivit ordonanţelor întocmite de procurori, măsurile asiguratorii au fost dispuse faţă de fiecare dintre cei menţionaţi, până la concurenţa sumei reprezentând prejudiciul în cauză, respectiv 51.396.344,76 euro. Aceste măsuri asigurătorii au fost dispuse de procurorii anticorupţie prin raportare la infracţiunile reţinute de procurori în sarcina inculpaţilor menţionaţi, în vederea recuperării prejudiciului şi a confiscării speciale. Celor patru inculpaţi li s-a adus la cunoştinţă conţinutul ordonanţelor privind dispunerea măsurilor asigurătorii”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis marţi.
În acest dosar, deschis în aprilie- „Microsoft III” – sunt urmăriţi penal Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, reprezentanţi în fapt/drept ai D.Con-Net AG, pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, Ion Stănescu, fost consilier asistent la Direcţia generală pentru politici şi programe în domeniul societăţii informaţionale din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), Andrei Săvulescu, fost director general la Direcţia generală pentru politici şi programe în domeniul societăţii informaţionale din cadrul MCSI, ambii pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, dar şi Călin Tatomir, fost director general Microsoft România SRL, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. De anchetă este vizat şi fostul ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale Gabriel Sandu. Procurorii DNA îl acuză pe acesta că ar fi luat peste două milioane de euro pentru a favoriza firma reprezentată de Claudiu Florică şi Dinu Pescariu. Procurorii spun că, în urma înţelegerii avute de Dinu Pescariu şi Claudiu Florică cu fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu a aprobat documentaţia de atribuire pentru procedura de licitaţie deschisă, iniţiată pentru „Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare”.
În favorizarea firmei D.Con-Net AG în câştigarea licitaţiei, s-a implicat şi Călin Tatomir, directorul general Microsoft România la acel moment, prin cooptarea firmei SC DIM SOFT SRL în cadrul asociaţiei de firme care urma să participe şi să câştige licitaţia publică. El a contribuit şi la stabilirea acelor condiţii restrictive pe care să le îndeplinească doar firma cooptată de el în cadrul asocierii. „Sprijinul acordat de către Tatomir Călin D.Con-Net AG, în calitate de lider al asocierii, a rezultat şi din faptul că acesta a refuzat să transmită către un alt potenţial participant la licitaţie, o scrisoare de confirmare din partea producătorului privind acordul acestuia pentru livrarea orelor de consultanţă şi suport (aceasta fiind una dintre cerinţele restrictive impuse în documentaţia de atribuire). În urma câştigării licitaţiei publice, a fost încheiat contractul de furnizare de produse nr.35/09.09.2009 dintre MCSI şi consorţiul D-Con.Net AG, în calitate de lider al asocierii. Din asociere făcea parte şi Dim Soft SRL”, potrivit sursei citate. Valoarea totală a contractului reprezentând suma ce trebuia plătită de minister era de 90.182.344,76 euro, plăţile fiind efectuate conform graficului convenit prin contract. Prejudiciul în dosar este de peste 50 de milioane de euro, conform DNA. Persoanele care ar fi contribuit la producerea acestui prejudiciu sunt Ion Stănescu, Andrei Săvulescu, Gabriel Sandu, Claudiu Florică, Dinu Pescariu şi Călin Tatomir.