2.9 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateJustiţia fierbe, iar ministrul Toader a fost premiat la Craiova

Justiţia fierbe, iar ministrul Toader a fost premiat la Craiova

Universitatea din Craiova a decernat, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa profesorului universitar Tudorel Toader, actualul ministru al justiției, aflat în plin scandal pentru propunerile de modificare a legilor juridice. Universitarii craioveni au precizat că i-au acordat premiul pentru cariera sa științifică și didactică, pe care au intitulat-o simbolic „umanizarea Dreptului Penal“, dar și pentru activitatea juridică. Ministrul Toader nu este singurul demnitar căruia Universitatea din Craiova i-a acordat în această perioadă cel mai înalt titlu onorific. În iulie, prof.univ.dr. Gigel Paraschiv, ministru secretar de stat în Ministerul Educației, a fost făcut Doctor Honoris Causa la propunerea Facultății de Mecanică și urmează ca o astfel de distincție să fie acordată și fostului ministru al educației, prof.univ.dr.ing. Sorin Cîmpeanu, propunerea fiind înaintată de Facultatea de Horticultură.
„Honoris causa“ este o locuțiune în latină care înseamnă „datorită meritelor“ și se referă atât la meritele profesionale, cât și la buna reputație, după definiția dată de dicționare. Festivitatea de decernare a celei mai înalte distincții onorifice pentru profesorul Tudorel Toader, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova, la propunerea Facultății de Drept, s-a derulat la sfârșitul săptămânii trecute, într-o perioadă în care este contestat ca ministru al justiției din cauza proiectului de modificare a legilor din domeniu. CSM-ul a dat aviz negativ pentru respectivul proiect, iar peste 2.000 de magistrați au semnat, în urmă cu câteva zile, un memoriu prin care cereau retragerea lui, pe motiv că justiția ar fi adusă sub control politic, ca înainte de 1989. Universitarii craioveni au formulat însă un laudatio, citit de prof.univ.dr. Dan Claudiu Dănișor, prin care ministrul Tudorel Toader este apreciat pentru activitatea sa. „Cariera didactică și științifică a fost marcată profund de acest aparent dualism între studiul unui drept represiv, Deptul Penal, și practica juridică în domeniul drepturilor omului contra potențialelor abuzuri ale statului“. Cariera sa poate fi numită simbolic „umanizarea Dreptului Penal“, s-a menționat în laudatio. S-au făcut mențiuni și despre activitatea de judecător al Curții Constituționale a actualului ministru al justiției. „Glisarea către o viziune mai liberală a dreptului l-a recomandat pe profesorul Tudorel Toader pentru a deveni judecător al Curții Constituționale (2006-2012) și deci apărător al supremației Constituției în raport cu legile și a drepturilor omului față de exercițiul puterii. În această calitate, profesorul Toader a încercat să dea Dreptului Penal sensul său autentic și a promovat demnitatea umană contra abuzurilor puterii politice“, au mai apreciat universitarii craioveni. Nu a fost uitată însă nici reforma pe care profesorul Toader o pregătește pentru justiție, din postura actuală de ministru. „Pasul de la cenzurarea guvernanților, ca judecător al Curții Constituționale, către exercitarea unei funcții de proiectare juridică a societății, de la impunerea procedurii juste de alegere între mai multe posibilități de societate bună către determinarea politică a acesteia, este firesc, și domnul profesor Tudorel Toader l-a făcut devenind astăzi ministru al justiției. De regulă, drumul este invers. Cum exercițiul mandatului de ministru al justiției este în curs, permiteți-mi să mă rezum la a-i ura domnului profesor ca experiența sa în protecția drepturilor și libertăților fundamentale să fie determinantă în reformele sistemului juridic pe care le va iniția ca membru al Guvernului României“, a precizat prof.univ.dr. Dan Claudiu Dănișor.

Universitățile de tradiție se feresc să acorde titluri personalităților angajate politic

În România, decernarea titlului de Doctor Hnoris Causa este reglementată prin decretul 1058 din 1967, când era Republica Socialistă România, și care precizează la articolul 2 că „titlul de Doctor Honoris Causa se poate conferi unor cetățeni români sau străini care s-au distins prin realizări deosebit de importante în domeniul științei, tehnicii, culturii, prin servicii de mare însemnătate aduse patriei noastre și umanității“. Ulterior, s-au adăugat două precizări ale Ministerului Educației, în 2006 și 20011, iar universitățile și-au adoptat regulamente proprii de acordare a acestui titlu. Universitatea din Craiova face referiri la acest titlu în carta universitară, în care precizează că titlul se acordă „unor personalități din țară și din străinătate pentru contribuții excepționale la evoluția științei și culturii contemporane“. Propunerea pentru decernarea titlului de Doctor Honoris Causa profesorului Tudorel Toader a fost trecută prin Consiliul de Administrație al Universității din Craiova din data de 6 iunie 2017, dată la care era și ministru al justiției în Guvernul Grindeanu, fiind aprobată de Senatul Universității din Craiova pe 29 iunie 2017, când a fost audiat de comisiile parlamentare pentru a mai primi un mandat și în actualul guvern. La Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, care ocupă locul I în topul vizibilității internaționale, potrivit primului raport asupra Exercițiului Național de Metaranking Universitar prezentat în noiembrie 2016, de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cerce­tării Ştiinţifice, titlul onorific de Doctor Honoris Causa „nu se poate acorda unor personalități care au în prezent poziții angajate politic, în mod explicit și declarat, la nivel național“. Această precizare se regăsește în regulamentul specific de acordare a titlurilor onorifice. De altfel, și la Universitatea din București, în regulamentul propriu, se prevede ca acest titlu să se acorde unor personalități internaționale, printre condiții fiind și „să fie laureat al premiului Nobel, al medaliei Fields sau al altor distincții internaționale de notorietate în mediul academic, să fie membru al academiei naționale sau al unor academii internaționale de prestigiu și să fi contribuit semnificativ la strângerea legăturilor științifice, culturale sau politice dintre țara sa și România“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS