Comisia a publicat ieri cel de al 7-lea raport privind coeziunea, luând pulsul regiunilor din UE, trăgând concluzii legate de cheltuielile aferente politicii de coeziune în timpul anilor de criză și stabilind cadrul pentru politica de coeziune de după 2020.
Analizând situația actuală a coeziunii economice, sociale și teritoriale din UE, raportul privind coeziunea examinează Uniunea în profunzime: economia Europei este pe cale de redresare, însă continuă să existe disparități între statele membre și în interiorul acestora.
Investițiile publice în UE se află încă la nivelurile anterioare crizei, însă regiunile și statele membre au nevoie de și mai mult sprijin pentru a aborda provocările identificate în documentul de reflecție cu privire la viitorul finanțelor UE: revoluția digitală, globalizarea, schimbările demografice și coeziunea socială, convergența economică și schimbările climatice.
Raportul nu anticipează propunerea finală a Comisiei, ci alimentează dezbaterea privind politica de coeziune de după 2020. El sugerează o politică la nivelul UE care servește trei scopuri principale: să valorifice globalizarea, să nu lase pe nimeni în urmă și să sprijine reformele structurale.
O politică la nivelul UE: În ultimele două decenii, politica de coeziune a dat rezultate în toate regiunile UE și a constituit o sursă majoră de investiții. Ea a creat în mod direct 1,2 milioane de locuri de muncă în UE în ultimii zece ani, în vreme ce investițiile publice favorabile creșterii economice au cunoscut scăderi drastice în multe state membre.
Disparitățile economice regionale sunt din nou în scădere lentă. Documentul de reflecție privind viitorul finanțelor UE a inițiat dezbaterea: ar trebui ca politica de coeziune să se concentreze acum doar asupra regiunilor mai puțin dezvoltate?
Raportul privind coeziunea arată că regiunile se dezvoltă, însă nu toate în același ritm. Multe regiuni a căror bogăție se apropie de media UE par a fi blocate într-o „capcană a veniturilor medii“.
Unele au suportat costurile globalizării fără să se bucure încă de beneficiile acesteia, înregistrând, adesea, pierderi semnificative de locuri de muncă și manifestând incapacitate în a realiza transformarea industrială. Acestea vor avea nevoie de sprijin financiar suplimentar pentru a stimula crearea de locuri de muncă și schimbările structurale.
În plus, raportul evidențiază faptul că nivelul actual al investițiilor nu este suficient pentru a atinge obiectivele pentru 2030 privind cotele de energie din surse regenerabile și emisiile reduse de gaze cu efect de seră. Prin urmare, toate regiunile UE vor avea nevoie de mai multe fonduri pentru a realiza decarbonizarea.
Valorificarea globalizării: pentru a nu se da învinse în fața unei economii globalizate, regiunile trebuie să își modernizeze economiile și să creeze valoare. Întrucât doar câteva regiuni din UE pot fi astăzi deschizătoare de drumuri, sunt necesare investiții suplimentare în domeniul inovării, al digitizării și al decarbonizării. Dincolo de finanțare, ar trebui încurajate legături eficiente între centrele de cercetare, întreprinderi și servicii.
Refuzul de a lăsa pe cineva în urmă: Unele regiuni se confruntă cu un exod masiv, în timp ce multe orașe se află sub presiune din cauza nou-veniților care își caută perspective mai bune, inclusiv migranții. Deși rata ocupării forței de muncă în UE a atins o nouă valoare record, rata șomajului, în special în rândul tinerilor, este încă mai mare decât nivelurile din perioada anterioară crizei.
Combaterea șomajului, sprijinirea cetățenilor pentru a-și dezvolta competențele și a înființa întreprinderi, combătând în același timp excluziunea și discriminarea, sunt acțiuni care vor avea nevoie de investiții suplimentare. Coeziunea socială a Uniunii noastre în viitorul apropiat depinde de acestea.
Sprijinirea reformelor structurale: îmbunătățirea administrației publice stimulează competitivitatea și creșterea economică și optimizează impactul investițiilor. Asemenea documentului de reflecție, raportul privind coeziunea confirmă faptul că legătura dintre politica de coeziune și guvernanța economică a UE ar putea avea nevoie să fie consolidată pentru a sprijini reforme în vederea unui mediu favorabil creșterii economice.
Pașii următori: La începutul anului 2018, va fi lansată o consultare publică referitoare la viitoarea politică de coeziune. În mai 2018, va fi prezentată propunerea comisiei pentru Cadrul Financiar Multianual (CFM), urmată de propuneri pentru politica de coeziune de după 2020.
Învățămintele desprinse din criză și concluzii pentru viitor
Comisarul pentru politica regională, Corina Crețu, a declarat: „Raportul arată clar că Uniunea noastră are nevoie de mai multă coeziune. Deși criza s-a încheiat, ea a lăsat evident cicatrici în multe regiuni. Acestea vor avea nevoie de politica de coeziune pentru a răspunde provocărilor actuale și viitoare.
În urmă cu doar câțiva ani, UE se confrunta cu ceea ce mulți observatori au considerat că reprezenta cea mai mare provocare de până atunci: ratingul statelor membre a fost redus, sectorul privat din zona euro se micșora, iar creșterea economică stagna. Șapte ani mai târziu, când indicatorii macroeconomici arată că am trecut de criza economică și financiară, iar rata PIB-ului și rata de ocupare a forței de muncă ating niveluri record, cel de-al șaptelea raport privind coeziunea ne ajută să tragem învățăminte din criză și să trasăm orientări pentru viitor.
Raportul analizează Europa cu o lupă, din puncte de vedere multiple: PIB-uri regionale, investiții, inovare, guvernanță, migrație, energie, probleme urbane … mult prea multe aspecte pentru a le aborda pe toate într-un singur scurt articol, prin urmare am hotărât să mă concentrez numai pe câteva.
Raportul arată faptul că o consecință a crizei economice și financiare a fost încetarea unui proces de reducere treptată a disparităților dintre regiunile Europei, care s-a desfășurat timp de mai multe decenii, încetarea acestui proces conducând la creșterea decalajului dintre regiunile europene. Raportul indică și faptul că, deși disparitățile regionale sunt din nou în scădere, rămân în continuare multe de făcut. În cursul ultimilor ani, PIB-ul pe cap de locuitor din regiunile mai sărace ale Europei a crescut, apropiindu-se de media UE, însă acest lucru s-a datorat mai ales îmbunătățirii productivității, în detrimentul ratei de ocupare a forței de muncă. În schimb, regiunile mai bogate ale Europei au crescut mai rapid decât toate celelalte, în timp ce regiunile «de mijloc» au înregistrat o încetinire a creșterii PIB-ului pe cap de locuitor, iar industria lor prelucrătoare a rămas redusă, ele fiind în continuare regiunile cele mai vulnerabile la șocurile globalizării.
Din raport reiese și faptul că politica de coeziune a ajutat statele membre și autoritățile locale și regionale în perioada de plină criză în care s-a aflat Europa, datorită investițiilor pe termen lung, stabile și previzibile ale acestei politici în toate statele membre. Întrucât statele membre își reduceau investițiile în perioada respectivă, politica de coeziune a devenit un sprijin vital pentru orașele și regiunile Europei. Pentru perioada financiară actuală, politica de coeziune va sprijini 1,1 milioane de IMM-uri, va ajuta peste 7,4 milioane de șomeri să își găsească un loc de muncă și 8,9 milioane de persoane să obțină calificări noi. Politica de coeziune va investi 16 miliarde de euro în economia digitală, va extinde serviciile guvernamentale on-line și va conecta aproape 15 milioane de gospodării la internetul în bandă largă. De asemenea, în cadrul politicii de coeziune se vor realiza investiții în eficiența energetică, protecția mediului și îmbunătățirea transportului public, precum și în rețeaua rutieră și feroviară transeuropeană.
Cifrele vorbesc de la sine: în România, investițiile politicii de coeziune din cursul ultimului deceniu au creat în mod direct 40.000 de locuri de muncă, au modernizat peste 27.000 km de șosele și au sprijinit 560 de proiecte de cercetare și inovare. Până în 2023, se preconizează că PIB-ul României va fi cu 2,1% mai mare datorită investițiilor politicii de coeziune.
Acest lucru demonstrează necesitatea ca politica de coeziune post-2020 să rămână cel mai solid instrument de investiții pentru toate regiunile, deoarece nimeni nu este imun la viitoare șocuri ale globalizării, la evoluția tehnologică și la crizele economice. Cine poate să știe care regiuni vor avea nevoie, peste cinci ani, de finanțare pentru IMM-uri, școli, spitale, infrastructură publică?
În cele din urmă, raportul de coeziune sugerează modalități de a spori eficiența politicii de coeziune viitoare, prin extinderea domeniului de aplicare al actualului Fond european de ajustare la globalizare astfel încât acesta să sprijine, de exemplu, strategiile de reconversie ale regiunilor; prin rezervarea unei sume nealocate de finanțare care va fi mobilizată pentru evoluții neprevăzute, prin crearea unui set unic de reguli pentru finanțare sau chiar prin creșterea cofinanțării naționale pentru a stimula asumarea responsabilității pe teren pentru proiectele din domeniul politicii de coeziune.
Întrucât, în mod îngrijorător, extremismul pare a căpăta amploare în Europa, cel de-al șaptelea raport privind coeziunea ne reamintește că sporirea vizibilității numeroaselor beneficii ale Europei în satele, orașele și regiunile noastre este cel mai bun mod de a combate intoleranța, egoismul și forțele de autodistrugere pe care le generează extremismul.
Pe viitor, o politică de coeziune mai puternică și mai simplă va contribui la o Europă mai puternică și mai protectoare a tuturor cetățenilor“.
