O fostă polițistă din Olanda a călătorit pe jos până în țara noastră, peste 2.00 de kilometri, alături de cele două cățelușe ale sale, Indy și Faye, adoptate din adăposturile de maidanezi din România, pentru a atrage astfel atenția că și aceste patrupede trebuie tratate cu umanitate, scrie Agerpres.
Monique Dubbeldam a pornit în această călătorie, de peste 2.000 de kilometri, pentru a atrage atenția autorităților române asupra condițiilor dificile în care sunt uneori ținuți câinii maidanezi în țara noastră și asupra faptului că Uniunea Europeană alocă de mai mulți ani României fonduri de milioane de euro pentru rezolvarea acestor probleme. De când a pornit în călătorie, Monique a atras atenția concetățenilor săi, care i-au oferit, până în prezent, în această campanie dedicată și strângerii de fonduri pentru sterilizarea câinilor fără stăpân, o sumă de bani dublă față de cea la care se aștepta. În România în schimb nu s-a putut întâlni cu niciun primar de mare oraș. Monique Dubbeldam a pornit în această cruciadă dedicată câinilor, pe care în România îi numim vagabonzi, după ce a adoptat două cățelușe dintr-un adăpost. Fosta polițistă a povestit că acum câțiva ani unul dintre câinii pe care îi avea acasă, în Olanda, a murit și, pentru că întotdeauna a crezut că e mai bine ca ei să fie câte doi, a dorit să găsească un companion pentru cel rămas în viață. „Știu de România de multă vreme, de pe vremea lui Ceaușescu, dar și pentru că membri au familiei mele au fost implicați în proiecte de ajutare a copiilor de aici. Acum trei ani și jumătate unul dintre câinii pe care îi aveam a murit și atunci ne-am decis să nu aducem în casă un pui, ci să căutăm să adoptăm un câine. Am căutat pe internet și am găsit-o, din întâmplare, pe Indie, în România. Când am luat-o din adăpost – unul nu foarte bun și suprapopulat — avea un an și jumătate. Stătea într-o cușcă de 2 pe 4 metri cu alți 12 câini. Când am adus-o acasă am avut ceva de muncă cu ea pentru că nu fusese învățată cu oamenii. A fost o perioadă foarte intensă aceea de început, pentru căa trebuit practic să o învățăm, și în casă și în afara ei, ce să facă. Era teribil de speriată de orice – trafic, biciclete, copii, alți câini. Mi-a luat câteva luni bune, dar ea își dorea foarte mult să fie un câine bun și să se adapteze la ceea ce voiam să o învățăm. Un asemenea câine îți oferă mult mai multă satisfacție decât atunci când iei un pui și îl dresezi. Energia pe care am simțit-o, mulțumirea că îl vezi transformându-se într-un cu totul alt câine decât cel pe care l-ai luat, dar și ideea că ai salvat un suflet de la moarte este un sentiment foarte puternic“, explică Monique Dubbeldam. Ulterior și al doilea câine pe care îl aveau acasă s-a îmbolnăvit și a murit, astfel că soțul lui Monique i-a sugerat ca noul companion al lui Indie să fie adoptat tot din România. Așa că după câteva luni s-au întors după o cățelușă maro, pe care au botezat-o Faye.
„Se ține tot timpul după noi și mereu încearcă, și uneori și reușește, să se bage în pat. Este minunat să vezi cum timpul petrecut alături de noi le-a schimbat. Însă încet-încet mi-am dat seama că nu voi putea aduce singură acasă zece câini“, a spus Monique Dubbeldam.
După adoptarea celor două cățelușe, fosta polițistă a început să își dedice timpul liber pentru a face voluntariat pentru asociația prin care le-a găsit pe Indie și Faye, a început să facă planuri și cercetări pe internet, precum și călătorii în România în căutarea de câini prin adăposturi, cărora le găsea stăpâni în Olanda. Unul dintre primele adăposturi în care a ajuns a fost unul din Călărași. „Nu era un loc foarte bun. M-a cuprins un amestec de sentimente. Îmi venea să plâng, dar știam că plânsul nu mă va ajuta la nimic. Eram acolo ca să pun câinii pe o listă prin care ar fi fost salvați de la moarte. A trebuit să apăs acel buton și să nu mă las prea emoționată și am reușit să fac asta poate și datorită faptului că am fost polițistă și la fel mi se întâmpla și atunci. Când ești confruntat cu tot felul de situații sensibile, ajungi să îți antrenezi mintea să funcționeze și în momente grele, ca să găsești o soluție, dar nu este deloc simplu“, a povestit Monique Dubbeldam. În total, în ultimii trei ani, Monique a venit în România de zeci de ori, de fiecare dată reușind să plece în Olanda cu 10-15 câini, însoțiți de trei-patru persoane, cu avionul. Câinii erau transportați în cuști speciale, sedați, ca să nu se rănească, acesta fiind cel mai rapid și mai controlabil mod de a-i transporta. Odată ajunși pe aeroport în Amsterdam, toate persoanele care fuseseră contactate pentru adoptarea câinilor se aflau acolo pentru a-i lua în primire. Monique consideră că o parte din succesul de a găsi stăpâni olandezi pentru maidanezii din România se datorează mijloacelor social-media, prin intermediul cărora ei au văzut imagini și au citit informații, dar și faptului că salvarea unui câine de la suferință sau chiar moarte poate trezi un sentiment foarte puternic în oameni.
La un moment dat, însă, Monique a simțit că ceea ce face nu mai este suficient. Ideea de a porni într-o călătorie pe jos către România a venit ca o glumă din partea fiicei ei cea mică. „Mă tot gândeam că la un zbor aduc în Olanda doar, doar 10 câini, știind foarte bine că las în urma mea alți 3,5 milioane. Pentru că eu luam 10 și primeam după câteva zile un telefon că au fost aduși 15 noi pui. Era ca și cum ai vrea să duci apă în mare. Și pe când mă tot străduiam să găsesc o rezolvare cumva, să atrag atenția oamenilor, a media, fiica mea a avut o reacție de genul ‘Doamne, mamă, iar vorbești de România! Știi ceva, ar trebui să pornești încolo pe jos’. Dar eu am luat ideea în serios și am început să mă gândesc cum aș putea face asta“, a spus Monique. Și-a confruntat decizia cu restul familiei, care i-au spus că e nebună, apoi cu cercul prietenilor, care nu au încurajat-o nici ei, sau cu foștii colegi, care au avut aceeași părere. Dar până la urmă au ajutat-o cu toții și, când pregătirile pentru călătorie – de la definirea unui logo până la ce haine va purta pe drum – erau în toi, au început să apară voci care să spună „ce tare e ideea asta“. În felul acesta grupul de susținători a crescut, au apărut și diferite firme care au dorit să o sprijine cu bani, iar în urmă cu două luni a pornit pe jos către România.
Monique are întotdeauna în rucsac 4 kilograme de mâncare pentru Indie și Faye, dar spune că nu i s-a întâmplat, măcar o dată la două zile, să nu dea peste un magazin de la care să poată cumpăra tot ce are nevoie pentru cățelușe, astfel că punga cu care a plecat din Olanda a rămas nedesfăcută. „Toată distanța până în România am făcut-o pe jos, câte 30-35 de kilometri pe zi. Au fost doar două segmente de drum scurte pe care le-am făcut cu trenul, între Viena și Budapesta, din cauza vremii foarte proaste, pentru că nu avea niciun rost să ne îmbolnăvim, atât eu cât și câinii. Iar acum în România, am făcut drumul parțial pe jos, parțial cu trenul pentru că nu am voie să merg pe jos de-a lungul autostrăzilor și sunt și porțiuni nesigure pentru a călători cu doi câini după mine. La presiunea oamenilor și autorităților cu care m-am întâlnit în România, am trecut la planul B, pentru că ei au spus că ar fi mai înțelept să vizitez marile orașe și să nu merg pe jos sute de kilometri prin sate unde oamenii pot să nu vorbească engleza și unde m-ar vedea ca pe o ciudățenie. De aceea am decis să mergem prin orașele mari”, a povestit Monique. Monique Dubbeldam a plecat din Utrecht, Olanda, în data de 26 august 2017, într-un marș de aproximativ 2017 de km, iar în urmă cu o săptămână a intrat în România. Până acum a ajuns în orașele mari dintre Arad și Cluj-Napoca, miercuri ajungând în Sibiu pentru o oprire de două zile, după care va porni către București. Peste tot Monique a încercat să aibă întâlniri și cu autoritățile locale, însă până acum nu a reușit să facă acest lucru, peste tot spunându-i-se că persoanele respective sunt ocupate și au alt program. Pe drum Monique vizitează adăposturi și asociații, vorbește cu oamenii implicați în acest domeniu al îngrijirii animalelor fără adăpost și stă de vorbă cu presa. „Peste tot oamenii de la asociațiile de îngrijire a animalelor îmi spun cu ce probleme s-au confruntat și cum le rezolvă. În Cluj, de exemplu, se văd rezultatele lor și ale microcipării și sterilizării, pentru că nu sunt câini pe străzi. (…) Este important să spun că, din 2010, România primește, de la Uniunea Europeană, anual, 8-10 milioane de euro pentru a rezolva această problemă a îngrijirii câinilor și pisicilor de pe stradă. Dar niciun euro nu a fost cheltuit în acești opt ani pentru câini. UE a trimis de două ori controale pentru a vedea ce se întâmplă aici și de două ori concluziile au fost că nu s-a făcut nimic cu acești bani pentru a rezolva problemele, în condițiile în care sunt atât de multe asociații bune care se ocupă de îngrijirea animalelor”, afirmă fosta polițistă.
Monique Dubbeldam a mai spus că deși nu a ajuns la capătul călătoriei, este mulțumită de rezultatele ei. Dacă la plecare spera să strângă suma necesară efectuării a 500 de sterilizări, până acum a primit banii necesari pentru cel puțin o mie. Toți acești bani provin de la cetățeni olandezi. În Sibiu, unde a ajuns marți seară, Monique a fost așteptată de reprezentanții Animal Life, cu care va vizita șantierul noului adăpost al asociației și va discuta strategia asociației privind programele de castrări. Va vizita de asemenea și Asociația Prietenii Berzelor din Cristian, în cursul zilei de joi.
Monique documentează călătoria sa pe pagina de Facebook Walk For Dogs 2017, iar călătoria sa va continua, spre Brașov, până la București, unde este așteptată de alte ONG-uri din domeniu.
