În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova și Serviciului Rutier Dolj au organizat și executat o razie ce a avut drept scop prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice.
Acțiunea s-a desfășurat pe principalele artere rutiere din municipiul Craiova, astfel fiind mai multe filtre rutiere în cadrul cărora 83 șoferi au fost testați cu aparatul etilotest.
Polițiștii rutieri au constatat două abateri de natură penală, pentru care au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale și 75 abateri de natură contravențională pentru sacnționarea cărora au fost aplicate amenzi de peste 25000 lei, dintre acestea şase sancțiuni fiind aplicate unor șoferi care au fost depistați la volan deși consumaseră băuturi alcoolice. În cazul şoferilor care consumaseră băuturi alcoolice polițiștii au dispus şi reținerea permiselor de conducere. De asemenea, s-au retras şase certificate de înamtriculare, iar doi tineri craioveni s-au ales cu dosare penale. Măsura a fost dispusă pentru M. Alexandru, de 22 ani, care a fost despistat în jurul orei 23.45 în timp ce conducea un autoturism, pe strada Toamnei din Craiova, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, poliţiştii rutieri l-au depistat şi pe B. Vasile, de 26 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism, pe strada Horia din municipiu, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.