Deputatul PNL, Florin Roman, a iniţiat o propunere legislativă pentru ca actul de identitate al persoanelor care împlinesc 14 ani să fie subvenţionat de către stat.
Potrivit Mediafax, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG nr.97 din 2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români republicată, a fost depusă la Senat de către deputatul liberal Florin Roman. Iniţiativa legislativă se referă la subvenţionarea de către stat a costurilor aferente producerii şi eliberării actului de identitate persoanei care a împlinit vârsta de 14 ani, se arată în expunerea de motive.
Documentul citat precizează că OUG 97/2005 „prevede, la articolul 12, obligativitatea persoanei care a împlinit vârsta de 14 ani să solicite eliberarea unui act de identitate în termen de 15 zile de la împlinirea acestei vârste”.
De asemenea, iniţiatorul susţine că unul din motivele pentru care adolescenţii nu solicită eliberarea actului de identitate este sărăcia.
„Motivele sunt multiple, însă între acestea se remarcă sărăcia. Potrivit statisticilor oficiale, (…) în România sunt aproximativ 160.000 de cetăţeni care nu deţin niciun fel de document de identitate. Între aceştia majoritatea sunt minori, adică persoane care nu au solicitat la împlinirea vârstei de 14 ani eliberarea unui document de identitate. Mulţi dintre aceştia nu au nici măcar certificate de naştere”, explică iniţiatorul în documentul citat.
Totodată, Roman afirmă că această soluţie este firească şi vine în sprijinul cetăţenilor români.
Potrivit textului legislativ, „Producerea şi eliberarea actelor de identitate persoanelor care împlinesc vârsta de 14 ani şi solicită eliberarea actului de identitate (…) sunt subvenţionate de la bugetul statului”.
În cazul acestui proiect legislativ, Senatul este prima cameră sesizată.
Actul de identitate al celor care împlinesc 14 ani ar putea fi subvenţionat de stat. Propunerea legislativă aparține unui deputat PNL
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei