4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMăsurile dispuse de Ministerul Transportului după accidentul din Huneodara

Măsurile dispuse de Ministerul Transportului după accidentul din Huneodara

Ministerul Transportului vor lua măsuri după accidentul șocant petrecut în județul Hunedoara, unde trei muncitori au fost striviți de un mal de pământ în timp ce lucrau la o cale ferată. Reprezentanții ministerului spun că vor verifica toate șantierele în care se execută lucrări ce aparțin Ministerului Transporturilor, după cum se arată într-un comunicat de presă al instituţiei. „S-a hotărât, ca în cursul săptămânii viitoare, să se verifice toate șantierele în care se execută lucrări ce aparțin Ministerului Transporturilor în ceea ce privește normele de securitate a muncii“, se arată în comunicatul ministerului. Totodată, s-a dispus instituirea imediată a unei comisii de anchetă conduse de secretarul de stat, Ninel Cercel. „Acesta a plecat deja la fața locului pentru a analiza cauzele în care s-a produs accidentul de la Petroșani și pentru a dispune măsuri în consecință. Cercetarea cauzelor se va face în comun cu celelalte instituții abilitate ale statului”, mai spune sursa citată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS