Zeci de persoane au trecut rând pe rând sau chiar de două ori să deguste preparatele din carne de oaie prezentate cu ocazia campaniei „Alege Oaia”, care are loc astăzi în Piaţa Obor. Ministrul Agriculturii a stat de vorbă cu crescătorii de ovine, apoi a plecat la câmp să vadă „cum râde grâul la agronom”, informează Mediafax.
Câteva zeci de persoane s-au perindat în cursul dimineţii prin faţa grătarelor pe care se frigeau fripturile din carne de oaie. Pe fundal de muzică populară, oamenii au stat la coadă să deguste din preparate, iar alţii au cumpărat cârnaţi sau brânză.
„Oierii în veci nu pier, fiindcă lor, pământul sfânt le este tată. Şi frate, soarele din cer” şi „Oieritul, o tradiţie din vechime care trebuie sprijinită în prezent”. Acestea au fost câteva dintre mesajele afişate la târg.
Ministrul Agriculturii, prezent la evenimentul din Piaţa Obor, a comentat preţul cărnii de oaie, susţinând că nu este mare. „Preţul cărnii de oaie nu este mare. Preţul va fi stabilit de piaţă, noi nu impunem preţuri, dar trebuie să fie convenabil. Fiecare trebuie să se gândească la un câştig, dar cât mai mic cu putinţă, să nu fim lacomi în a câştiga, pentru că această lăcomie nu ne ajută. Astăzi poate ne umple buzunarul, mâine ne lasă cu buzunarul gol”, a spus ministrul.
Petre Daea a fost însă contrazis de câteva persoane, care susţin să nu îşi pot permite să cumpere. „Nu e scumpă carnea, dar nu avem noi bani de ea”, a spus un bărbat. Alţii, în schimb, au declarat că mai bine cumpără carne de oaie decât de porc. „Mai bine carne de oaie românească decât carne de porc adusă din afară şi care îţi fuge din mână când o speli”, a spus o pensionară.
De la caravana campaniei, ministrul Agriculturii a plecat pe teren. „Uitaţi ce zi frumoasă. Aseară a plouat. După întâlnirea asta o să plec în câmp să văd cum râde grâul la agronom când se uită la el şi natura l-a ajutat să iasă din sol, apoi să înfrăţească. Râde şi grâul şi râde bine, şi frumos chiar”, a mai spus ministrul Daea.
Caravana campaniei „Alege oaia!”, desfăşurată sub coordonarea Ministerului Agriculturii, se află sâmbătă şi duminică, 4-5 noiembrie, în Piaţa Obor din Bucureşti, unde sunt prezenţi crescătorii de ovine care oferă alimente spre degustare.
Evenimentul din Piaţa Obor are loc sâmbătă, până la ora18:00 şi duminică, între orele 10:00-16:00. Pe 11 noiembrie, caravana va ajunge la Ploieşti, pe platoul din faţa Palatului Culturii.
Mediafax