Liderul PSD, Liviu Dragnea, este așteptat luni dimineață la sediul DNA în dosarul legat de compania TelDrum din Teleorman. La primele ore ale dimineții s-a prezentat la sediul Direcției Anticorupție Marian Fiscuci, fost coleg de liceu al lui Dragnea și primul patron al firmei TelDrum.
Dragnea mai este trimis în judecată de DNA într-un alt dosar, fiind acuzat de instigare la abuz în serviciu în legatură cu angajarea a două membre de PSD la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.
Numele lui Dragnea a fost vehiculat şi în dosarul „Belina”, în care sunt implicate Sevil Shhaideh – fostul vicepremier şi ministru al Dezvoltării, şi Rovana Plumb – fostul ministru al Fondurilor Europene.