Un bărbat de 46 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a produs, aseară, un accident rutier soldat cu rănirea ușoară a două persoane. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată, aseară, despre producerea unui accident rutier pe raza municipiului. Deplasându-se la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 46 de ani, ar fi condus o autoutilitară pe strada Veterani, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției pătrunzând pe trotuar unde a lovit două persoane de sex feminin în vârstă de 18, respectiv 23 de ani, ambele din Drobeta Turnu Severin, după care a părăsit locul accidentului.
Ulterior a revenit la fața locului, însă, întrucât șoferul emana vapori de alcool, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de către polițiștii, aceștia au constatat faptul că persoana în cauză nu posedă permis de conducere.
În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a celor două tinere, în cauză fiind întocmit dosar penal.
Conducerea unui vehicul şi alcoolul sunt incompatibile
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.
– Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!