6.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStudenţii la medicină, medicină dentară şi farmacie susţin rezidenţiatul pentru aproape 4.000 de posturi

Studenţii la medicină, medicină dentară şi farmacie susţin rezidenţiatul pentru aproape 4.000 de posturi

Ministerul Sănătăţii organizează, astăzi, concursul de Rezidenţiat pentru domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, acesta urmând să aibă loc, decentralizat, în şase centre universitare, respectiv în Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara. Potrivit Ministerului Sănătăţii (MS), citat de Mediafax, în sesiunea din 2017, absolvenţii universităţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie vor putea concura pe un număr de 3.565 locuri şi posturi pentru medicină, 258 locuri pentru medicină dentară şi 136 locuri şi posturipentru farmacie.

Conform MS, anul acesta, numărul locurilor şi posturilor de la domeniul medicină a fost suplimentat cu 95. Numărul locurilor si posturilor a fost stabilit în funcţie de cifra de şcolarizare, capacitatea de pregătire a centrelor universitare şi solicitările unităţilor sanitare. Concursul de duminică se va desfăşura sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de patru ore. Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar de concurs.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS